28 august 1917: începea una dintre ultimele mari bătălii de pe frontul românesc. Varnița-Muncelu, șase zile de lupte grele

28 august 1917, începutul luptelor de la Varnița-Muncelu

La 28 august 1917, în plină campanie militară pe frontul românesc, trupele germano-austro-ungare au declanșat o nouă ofensivă în sectorul Varnița-Muncelu, în județul Vrancea.

Confruntarea avea loc într-un moment critic al Primului Război Mondial. Armata română reușise să reziste ofensivelor Puterilor Centrale la Mărășești și Oituz, după succesul ofensiv de la Mărăști, iar comandamentul german urmărea să schimbe raportul de forțe printr-o nouă lovitură.

Bătălia s-a desfășurat între 15/28 august și 21 august/3 septembrie 1917, conform dublei datări folosite pentru perioada respectivă. În calendarul actual, intervalul corespunde zilelor de 28 august–3 septembrie.

De ce au atacat germanii zona Muncelu

După confruntările de la Mărăști, Mărășești și Oituz, comandamentul Puterilor Centrale căuta o modalitate de a pune presiune suplimentară asupra frontului românesc.

Sectorul Muncelu, apărat în principal de trupe rusești, era considerat vulnerabil. Planul urmărea exploatarea acestei slăbiciuni și obținerea unei străpungeri care ar fi putut afecta dispozitivul româno-rus din regiune.

Potrivit documentării istorice publicate de AGERPRES, ofensiva germană urmărea inclusiv sprijinirea Grupului Gerock, care acționa în zona Oituzului, și crearea condițiilor pentru încercuirea trupelor române comandate de generalul Alexandru Averescu.

Atacul asupra pozițiilor rusești

În dimineața zilei de 28 august, forțele germane au atacat pozițiile rusești din zona Irești.

Rezistența inițială a trupelor ruse a fost redusă, ceea ce a permis forțelor atacatoare să avanseze.

Situația a devenit însă mai complicată pentru germani atunci când trupele române au intervenit și au ocupat pozițiile abandonate de ruși.

Înaintarea germană a fost astfel încetinită, iar trupele române au încercat să stabilizeze frontul.

Trupele române intră în luptă

Evoluția luptelor a arătat una dintre problemele majore cu care se confruntau aliații României în 1917: disciplina și capacitatea de luptă a unor unități ruse se deteriorau rapid.

După primul atac, trupele ruse au fost convinse să revină pe poziții, însă un nou atac german a provocat retragerea lor.

În aceste condiții, unitățile române au fost nevoite să preia o parte importantă a efortului defensiv.

Frontul a fost stabilizat cu dificultate, iar atacurile germane au fost întâmpinate cu focuri de infanterie și artilerie.

Luptele pentru Varnița

După primele confruntări, zona Varnița a devenit unul dintre principalele puncte de rezistență.

Atacurile germane au fost întâmpinate de trupele române, care au reușit să împiedice continuarea înaintării.

Noaptea a fost folosită de ambele tabere pentru consolidarea pozițiilor, aducerea rezervelor și reorganizarea dispozitivului de luptă.

A urmat o perioadă în care vremea nefavorabilă a redus intensitatea confruntărilor terestre. Artileria a continuat însă să lovească pozițiile adverse.

Dealul Porcului, obiectiv strategic

La 1 septembrie, ofensiva germană a fost reluată cu intensitate.

Unul dintre obiectivele importante a fost Dealul Porcului, o poziție strategică din dispozitivul românesc.

Atacurile nu au produs însă străpungerea urmărită de comandamentul german.

În același timp, luptele din zona Muncelu au continuat, iar ambele tabere au suferit pierderi importante.

Confruntarea se transforma treptat într-o luptă de uzură, în care cucerirea unei înălțimi sau a unei poziții putea costa sute de vieți.

2 septembrie: frontul intră într-o nouă etapă

După zile de confruntări intense, la 2 septembrie luptele au fost întrerupte pentru o perioadă scurtă, în vederea reorganizării și regrupării trupelor.

Niciuna dintre tabere nu reușise să obțină rezultatul decisiv urmărit.

Pentru Puterile Centrale, problema era că ofensiva nu produsese o ruptură majoră în front.

Pentru români, menținerea pozițiilor era esențială, chiar și în condițiile unor pierderi considerabile.

3 septembrie 1917, ziua morții Ecaterinei Teodoroiu

Ultima zi a confruntării avea să rămână în istoria României și prin moartea sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu.

În timpul luptelor din zona Muncelu, „Eroina de la Jiu” se afla în fruntea plutonului său.

Potrivit AGERPRES, în momentul în care trupele germane au pornit spre pozițiile românești, Ecaterina Teodoroiu și-a îmbărbătat oamenii și le-a ordonat să deschidă focul. A fost lovită mortal de două gloanțe în piept.

Avea doar 23 de ani.

Moartea ei a devenit unul dintre simbolurile sacrificiului românesc din campania anului 1917.

Ecaterina Teodoroiu, de la cercetașă la ofițer

Ecaterina Teodoroiu nu era o figură nouă pe front.

Originară din zona Târgu Jiu, ea participase încă din 1916 la acțiunile militare din Oltenia, inițial ca cercetașă și infirmieră.

După retragerea armatei române în Moldova, a revenit pe front.

Pentru curajul demonstrat în luptă, a fost avansată la gradul de sublocotenent și a primit comanda unui pluton de infanterie.

În vara lui 1917 a luptat în cadrul unității sale în marile confruntări purtate de armata română.

La 3 septembrie, și-a pierdut viața în zona Muncelu.

Bătălia s-a încheiat fără străpungerea frontului

După zile de atacuri și contraatacuri, ofensiva germano-austro-ungară nu a reușit să obțină obiectivul strategic urmărit.

Frontul a rămas, în linii mari, pe pozițiile ocupate de cele două tabere.

Pentru România, rezultatul a fost important: armata a reușit să împiedice o nouă străpungere majoră a frontului.

Pentru Puterile Centrale, ofensiva a demonstrat limitele capacității de a obține o victorie decisivă în Moldova.

Biblioteca Academiei Române include luptele de la Varnița și Muncelu între marile confruntări ale anului 1917 și subliniază faptul că ofensiva germano-austro-ungară a fost oprită de armata română, cu pierderi grele.

Varnița-Muncelu, ultima mare încercare ofensivă

Bătălia este considerată una dintre ultimele mari încercări ale Puterilor Centrale de a schimba prin forță situația de pe frontul românesc în campania din 1917.

După luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, frontul din Moldova devenise un obstacol pe care armatele germane și austro-ungare nu reușiseră să-l depășească.

Înfrângerile și pierderile acumulate au afectat capacitatea de a continua operațiunile ofensive la aceeași intensitate.

În același timp, situația trupelor ruse devenea din ce în ce mai dificilă, pe fondul crizei politice și militare din Rusia.

Un an decisiv pentru România

Anul 1917 a fost unul dintre cele mai importante momente militare din istoria României.

După retragerea din 1916 și pierderea unei mari părți a teritoriului național, armata română s-a reorganizat în Moldova.

Au urmat victoriile și rezistența de la Mărăști, Mărășești și Oituz, iar apoi luptele de la Varnița-Muncelu.

Împreună, aceste confruntări au împiedicat Puterile Centrale să ocupe Moldova și să scoată România din război printr-o victorie militară decisivă.

Moștenirea bătăliei

Luptele de la Varnița-Muncelu au rămas legate pentru totdeauna de numele Ecaterinei Teodoroiu.

Moartea ei la 3 septembrie 1917 a transformat confruntarea într-unul dintre momentele simbolice ale campaniei românești.

Trupul eroinei a fost înmormântat inițial în zona frontului, iar în 1921 rămășițele sale au fost transferate la Târgu Jiu, unde au fost depuse în monumentul ridicat în memoria sa.

Astăzi, numele Ecaterinei Teodoroiu este asociat cu rezistența românească din Primul Război Mondial și cu sacrificiul unei generații care a luptat în una dintre cele mai dificile perioade din istoria țării.

28 august 1917, începutul unei confruntări care a rămas în istorie

În urmă cu 109 ani, la 28 august 1917, începea o nouă ofensivă pe frontul din Moldova.

Timp de aproape o săptămână, zona Varnița-Muncelu a fost scena unor lupte extrem de violente.

Puterile Centrale au încercat să obțină o străpungere, însă rezistența românească a împiedicat atingerea obiectivului strategic.

La finalul confruntării, frontul nu fusese rupt, dar prețul plătit de militarii români și aliații lor a fost unul foarte mare.

Iar în ultima zi a bătăliei, România pierdea una dintre cele mai cunoscute figuri ale sale din Primul Război Mondial: sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, „Eroina de la Jiu”.

(sursa foto: https://ro.wikipedia.org/)