Naționalismul pozitiv: când mândria de a fi român unește, nu dezbină
La fiecare 1 Decembrie, steagurile flutură pe clădiri, în piețe și pe profilurile de Facebook. Ne amintim, cu mai mult sau mai puțin entuziasm, că suntem români. Dar dincolo de parade și discursuri oficiale, există o formă tăcută, dar profundă, de mândrie națională. Una care nu strigă, nu învinovățește și nu cere nimic în schimb. E o formă de naționalism care inspiră, care unește, care construiește. E ceea ce numim tot mai des: naționalismul pozitiv.
Naționalismul, în sensul său clasic, este adesea asociat cu ideea de superioritate sau conflict. Dar în forma sa pozitivă, el devine o expresie a aprecierii față de propria cultură, un gest de recunoștință pentru trecut și o promisiune tăcută că nu vom lăsa valorile să se piardă.
A fi naționalist pozitiv nu înseamnă a respinge alte culturi sau a trăi în trecut, ci a onora rădăcinile și a le păstra vii într-un mod actual, demn și firesc.
Rădăcini care hrănesc, nu care înlănțuie
În ultimii ani, s-a observat o renaștere a interesului pentru tot ceea ce ține de identitate culturală: limba, portul popular, gastronomia tradițională sau meșteșugurile. Proiecte precum „IA românească în lume”, „Adoptă o casă la Roșia Montană” sau inițiative de salvare a bisericilor de lemn din Maramureș arată că mândria națională poate fi profund activă și practică.
Aceste gesturi, mici sau mari, nu sunt nostalgii, ci manifestări contemporane ale unui atașament sănătos față de cine suntem.
Naționalismul care unește: solidaritatea în acțiune
Când o tragedie lovește – fie că vorbim de un incendiu, un cutremur sau o criză sanitară – românii, din țară și din diaspora, demonstrează o formă unică de solidaritate. Donații, voluntariat, campanii de strângere de fonduri – toate pornesc dintr-o idee simplă: suntem ai aceleiași țări și avem grijă unii de alții.
Această formă de mobilizare spontană este o expresie clară a unui naționalism care unește prin acțiune, nu prin declarații.
Generația tânără nu e indiferentă la identitatea națională, dar o exprimă diferit. Pe TikTok, Instagram sau YouTube, tineri din toată țara postează videoclipuri în care îmbracă costumul popular, gătesc rețete tradiționale, citesc poezie românească sau vizitează sate uitate.
Această nouă formă de naționalism digital nu este rigidă, ci inspiră un atașament natural față de cultură, fără a respinge modernitatea.
Într-o lume globalizată, în care granițele culturale devin tot mai fluide, e important să înțelegem că a fi naționalist pozitiv nu înseamnă a refuza schimbarea, ci a avea un punct de sprijin în fața ei.
Românii din diaspora care își învață copiii limba maternă, care sărbătoresc Paștele cu cozonaci sau care organizează festivaluri românești în Londra, Toronto sau Madrid, nu sunt nostalgici. Sunt păstrători activi ai identității, care îmbină apartenența la România cu deschiderea spre alte culturi.
Naționalismul pozitiv nu este o ideologie, ci o stare de spirit. Este mândria tăcută a unui om care respectă ceea ce a moștenit și vrea să ducă mai departe. Nu este despre a te crede „mai bun” decât ceilalți, ci despre a fi mai conștient de ceea ce ești.
Când e trăit cu echilibru, discernământ și deschidere, mândria de a fi român nu devine o barieră, ci o punte. Iar România – cu toate ale ei – poate deveni, din nou, un loc care unește.
