Se conturează un nou proiect de tip USR pentru Nicușor Dan . Cu oamenii SISTEMULUI
Românii n-au votat speranța. Au votat spaima. A fost o alegere între două panici, nu între două proiecte. Victoria lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale nu reprezintă o consacrare democratică autentică, ci mai degrabă rezultatul unui vot de panică. Un „nu” spus unui adversar mai înfricoșător decât candidatul însuși. În locul unei campanii care să mobilizeze prin idei, am avut parte de una care a paralizat prin frică.
Fiecare ciclu electoral adâncește dezamăgirea. Cei care au stat la coadă pentru a vota cu speranța că „măcar nu e Simion” se trezesc acum cu gustul amar al unei păcăleli. Noul președinte pare mai degrabă surprins că a ajuns acolo, decât pregătit să conducă. Și asta, într-un moment în care România nu-și mai permite ezitările. Țara e într-o criză multiplă – economică, socială, instituțională – iar răspunsul Cotroceniului este o pauză de 4-5 săptămâni înainte de a desemna un guvern. O pauză absurdă, un lux pe care doar cei deconectați de realitate și-l permit.
Adevărul? Jocurile de putere sunt în toi. Noul președinte nu pare preocupat de guvernare, ci de consolidarea propriei platforme, propriului partid. În fundal, se conturează un nou USR, sub o formă „revizuită și adăugită”, dar cu aceleași fețe obosite de eșecuri anterioare. Electoratul a mai văzut acest film și l-a respins. Ceea ce Nicușor Dan și cercul lui nu par să înțeleagă este că respingerea lui George Simion nu echivalează cu validarea lor. Frica nu înseamnă fidelitate, iar panica nu generează încredere durabilă.
Între timp, administrația lui debutează cu gafe și bâlbe. Discursuri incoerente, ezitări inexplicabile, o prezență publică derutantă. Se fac deja comparații cu Joe Biden, dar fără scuza vârstei. Problema nu e doar de imagine – e de substanță. România are nevoie de un lider cu viziune, nu de un tehnocrat cu resentimente. Un președinte nu se construiește din frustrări personale și răzbunări împotriva partidelor care l-au marginalizat, ci din soluții și asumări curajoase.
Criza economică apasă greu. Conturile statului sunt goale, inflația mușcă din economiile fiecăruia, iar BNR pare să fi apăsat din nou pe butonul tiparniței. Puterea de cumpărare scade în timp real, dar de la Cotroceni nu vin decât tăceri și promisiuni vagi. Nu avem nevoie de un președinte cu ambiții personale, ci de unul cu un plan național. Nu ne trebuie experimente politice, ci măsuri clare: tăierea cheltuielilor publice inutile, reducerea birocrației, stimularea economiei reale. În lipsa acestora, inflația va redeveni „impozitul tăcut” pe care îl plătim toți.
Adevărata întrebare nu e ce va face Nicușor Dan cu puterea, ci cât de repede va deveni irelevant. Pentru că fără încredere, fără viziune și fără acțiune, o funcție înaltă nu e decât o amăgire temporară. România nu mai are timp de iluzii. Poporul cere direcție, nu diversiunii; acțiune, nu amânări. Frica a trecut. Urmează realitatea. Iar cu ea, vine și decontul.
