Credința și naționalismul la români: între aparență și adevăr

Views: 21

Duminica este ziua în care bisericile se umplu de oameni, iar pe rețelele sociale apar postări despre „mândria de a fi român”. Dar cât din această credință și acest patriotism sunt reale și cât sunt doar o mască menită să impresioneze? Trăim vremuri în care valorile esențiale ale neamului nostru sunt călcate în picioare de oportuniști, de ipocriți care își îmbracă discursurile în vorbe frumoase, dar a căror inimă rămâne goală.

Naționalism de fațadă vs. patriotism autentic

În zilele noastre, pare că naționalismul a devenit o strategie de imagine. Mulți se afișează cu steagul României doar la evenimente oficiale, postează citate patriotice și vorbesc despre „dragostea de țară”, dar în viața de zi cu zi uită să își respecte rădăcinile. Îi vedem vorbind frumos despre România, dar primii care își duc banii și afacerile peste hotare. Îi vedem lăudând valorile românești, dar sunt primii care își bat joc de ele atunci când nu sunt priviți. Adevăratul patriotism nu înseamnă postări pompoase și participări formale la sărbători naționale. El se manifestă prin fapte – prin respectarea valorilor naționale, prin contribuția la bunăstarea comunității și prin promovarea culturii românești cu demnitate și sinceritate.

Un adevărat patriot nu fuge de greutăți și nu scuipă pe tricolor atunci când interesele sale personale sunt afectate. Îi vedem pe acești falși patrioți strigând lozinci doar când le convine, dar care n-au ridicat niciodată un deget pentru comunitatea lor. În schimb, adevărații patrioți sunt cei care își fac treaba cu onoare, fără să aștepte aplauze, fără să se bată cu pumnii în piept, ci cu conștiința că fac ceea ce trebuie.

Credința – între tradiție și spectacol

Credința, la fel ca patriotismul, este uneori folosită ca decor. Vedem oameni care își fac cruce larg și teatral doar când sunt filmați, care vorbesc despre Dumnezeu doar la ocazii speciale, dar care uită esența iubirii și a compasiunii în viața de zi cu zi. Se înghesuie în biserici de Paște și de Crăciun, dar îi judecă cu asprime pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei care nu se potrivesc cu imaginea lor prefăcută despre lume. Adevărata credință nu înseamnă postări pe Facebook, nu înseamnă icoane uriașe în mașini luxoase și nici rugăciuni false spuse în fața camerelor de filmat.

Adevărata credință se trăiește în tăcere, în inimă, în faptele bune făcute fără publicitate. Se trăiește în bunătate, în modestie, în sacrificiul de a ajuta pe cineva fără să aștepți nimic în schimb. Cei care sunt cu adevărat credincioși nu simt nevoia să își strige în gura mare religiozitatea. Ei se roagă pentru cei dragi, pentru pace, pentru binele neamului lor fără a face spectacol. Cei care afișează credința ca pe o medalie sunt adesea cei care o încalcă cel mai mult.

Cine sunt adevărații credincioși și patrioți?

Ei sunt cei care nu își strigă valorile pe toate drumurile, dar le trăiesc cu fiecare acțiune. Sunt cei care își respectă aproapele, care nu fură, nu înșală și nu se rușinează de tradițiile românești. Sunt bunicii care se roagă în tăcere pentru viitorul copiilor lor, profesorii care insuflă dragostea de țară elevilor lor și muncitorii care își fac datoria cu cinste. Ei sunt cei care nu se vând pentru un ban în plus, care nu pleacă la prima greutate și care nu își bat joc de pământul strămoșesc.

Adevăratul credincios și patriot nu are nevoie de spectatori. Nu are nevoie să fie văzut și aplaudat. El trăiește pentru valori, pentru neam, pentru viitorul copiilor săi. Iar România are nevoie mai mult ca niciodată de astfel de oameni. De oameni care nu se rușinează să își iubească țara, de oameni care nu își vând credința pe promisiuni deșarte. Avem nevoie de români adevărați, nu de actori într-un teatru ieftin.

Concluzie

România nu are nevoie de parade ale ipocriziei, ci de oameni care își iubesc țara prin fapte. Nu avem nevoie de naționalism de fațadă, ci de respect pentru istorie și cultură. Nu avem nevoie de credință afișată, ci de credință trăită. Dacă vrem o țară mai bună, trebuie să începem prin a fi noi mai buni. Prin a fi sinceri, prin a ne trăi valorile nu doar în fața camerelor, ci în fiecare zi. Poate că, într-o zi, vom învăța că patriotismul și credința nu sunt despre ce arătăm lumii, ci despre ce simțim cu adevărat în inimă.