De Paști, mai mult ca oricând, ne amintim cine suntem.
Învierea Domnului Iisus Hristos nu este doar piatra de temelie a credinței noastre creștine, ci și o chemare profundă la renaștere – individuală, morală și națională. Într-o lume tot mai secularizată, într-o societate în care valorile sunt relativizate, iar tradițiile sunt batjocorite sau uitate, Paștele devine un act de rezistență spirituală și identitară.
Naționalismul autentic nu este ură, ci iubire.
Iubire de neam, de rădăcini, de credință, de familie, de țară. Așa cum Hristos s-a jertfit pentru oameni, așa și noi, cei care ne numim naționaliști, suntem chemați să ne jertfim timpul, confortul și uneori chiar liniștea pentru a păstra ce e sfânt în inima acestui popor.
România profundă încă bate sub pielea aparent inertă a prezentului. În sate, în familii unite, în biserici pline în noaptea Învierii, în mamele care își învață copiii Tatăl Nostru, în cei care aleg să rămână, să construiască, să creadă. Acolo e adevărata Românie.
Paștele este despre biruință.
Biruința Binelui asupra Răului. Adevărului asupra minciunii. Luminii asupra întunericului. E și o lecție pentru noi, cei care visăm la o țară trezită din amorțire, care nu mai îngenunchează în fața stăpânirilor străine sau a ideologiilor importate, ci își asumă demn, curat și fără compromisuri drumul propriu.
Naționaliștii cred în Înviere. Și nu doar a lui Hristos, ci și a României.
Credem într-o Românie a valorilor, nu a imposturii. A curajului, nu a fricii. A rădăcinilor, nu a uitării. Iar această înviere vine de jos – din familie, din Biserică, din comunitate, din fiecare român care spune “ajunge” și se ridică.
Hristos a înviat! Și odată cu El, speranța noastră.
Să fim vrednici de moștenirea pe care o purtăm și de viitorul pe care îl putem construi.
