România binecuvântată: Țara unde bate inima unei lumi creștine. Minunea Sfintei Cruci și comoara păstrată sub SCUTUL credinței
Views: 29
Într-o lume tot mai tulburată, în care valorile se clatină, România rămâne o țară a credinței neclintite, un loc în care istoria sfântă și identitatea națională se împletesc sub același simbol: Crucea.
Puțini știu că fragmente din lemnul Sfintei Cruci – cea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos – se află astăzi în lăcașuri de cult din România, păstrate cu sfințenie sub scutul unei credințe neînvinsă de veacuri.
Când Crucea a învins întunericul
Totul a început în secolul IV, după ce împăratul Constantin cel Mare a visat semnul Crucii înaintea marii bătălii de la Podul Milvius. Victoria miraculoasă avea să deschidă drumul unei lumi noi, creștine. Mama sa, împărăteasa Elena, a pornit atunci spre Ierusalim, hotărâtă să găsească locul pătimirii lui Hristos și Crucea pe care acesta fusese răstignit.
A urmat o căutare stăruitoare, o misiune dusă cu ardoare, într-o vreme în care pământul sfânt fusese pângărit. Dar prin rugăciune, smerenie și hotărâre, Elena a găsit cele trei cruci și a fost martora unei minuni: un mort a înviat atunci când a fost atins de Crucea lui Hristos.
România – sub binecuvântarea Sfintei Cruci
Lemnul sfânt a fost dus la Constantinopol, iar mai târziu, fragmente din el au fost răspândite în lumea creștină. O parte au ajuns, prin voia lui Dumnezeu, și pe pământ românesc, unde sunt ocrotite cu grijă și iubire, ca sub un scut tainic al harului divin.
Aceste sfinte relicve pot fi venerate astăzi în:
- Schitul Păltiniș (Sibiu)
- Mănăstirea Lupșa (Alba)
- Mănăstirea Căldărușani (Giurgiu)
- Biserica Țigănești (Ilfov)
- Biserica Sf. Vasile cel Mare (București)
- Mănăstirea Miclăușeni (Iași)
România nu este doar o țară, ci o cetate a Duhului, unde bucăți din lemnul Mântuirii stau mărturie vie că Dumnezeu nu a uitat acest neam.
Crucea – SCUTUL invizibil al poporului român
În fața tuturor încercărilor – istorice, politice, culturale – românii s-au apărat cu ce aveau mai sfânt: credința în Hristos și în Cruce. A fost și rămâne scutul nostru nevăzut, pavăza din care am tras putere când toate celelalte cădeau.
Într-o Europă care-și reneagă rădăcinile creștine, România le poartă mai departe, tăcut, dar demn, prin rugăciune, prin jertfă și prin memoria vie a unor sfinte moaște ascunse în inima țării.
Chemarea care răsună din tăcere
Cei care se roagă lângă fragmentele Sfintei Cruci știu: nu e doar lemn, ci esența biruinței prin jertfă. O chemare la trezire, la unitate, la apărarea lucrurilor care nu se văd, dar ne țin în picioare.
România, cu toate rănile ei, e încă un loc în care Dumnezeu a lăsat semn că nu ne-a părăsit. Sub SCUTUL Crucii, acest popor merge mai departe.
Doamne, miluiește-ne și păzește acest neam sub SCUTUL Tău!
