Constantin Brâncoveanu – lecția supremă de demnitate și sacrificiu pentru poporul român
Views: 8
Ziua de 24 martie are o semnificație aparte în istoria românilor. Este ziua în care, în anul 1714, domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost mazilit de către otomani, trădat de propriii boieri și de cei mai apropiați oameni de încredere.
Este o pagină de istorie care ar trebui să rămână vie în conștiința națională, o lecție despre sacrificiu, credință și demnitate, dar și un avertisment asupra trădării și intereselor meschine care au schimbat de multe ori cursul istoriei acestui popor.
Un domnitor între puteri rivale și jocuri de interese
Constantin Brâncoveanu a fost domnitorul care a condus Țara Românească timp de 26 de ani (1688–1714), într-o perioadă marcată de mari frământări politice și militare în Europa. Marile imperii – otoman, habsburgic și rus – își disputau supremația, iar domnitorii țărilor române erau prinși între influențele și presiunile acestor puteri. Brâncoveanu a încercat să mențină un echilibru fragil între otomani și habsburgi, adoptând o politică de neutralitate calculată, dar această strategie l-a făcut să pară nesigur în ochii sultanului.
Trădările din interior au cântărit greu în soarta domnitorului. Rivalitatea dintre familiile boierești Cantacuzino și Brâncoveanu a fost un factor determinant în căderea acestuia. Stolnicul Constantin Cantacuzino, cel care l-a sprijinit inițial pe Brâncoveanu să ajungă domn, și-a schimbat poziția din dorința de a-și impune propriul fiu, Ștefan Cantacuzino, pe tronul Țării Românești.
Momentul decisiv – mazilirea lui Brâncoveanu
La 24 martie 1714, capugiul Mustafa-aga, trimis de sultan, a sosit la București sub pretextul unei vizite de curtoazie. În timpul primirii oficiale de la Curtea Domnească, Mustafa aga a scos o năframă neagră și a pus-o pe umărul lui Brâncoveanu, rostit cuvântul fatidic: „Mazil” – scos din domnie.
În câteva clipe, toată Curtea Domnească a fost împânzită de soldați otomani. Brâncoveanu a încercat să obțină sprijin de la boierii săi, dar era deja prea târziu. Trădarea fusese consumată. Cei doi frați Cantacuzino au avut deja o înțelegere cu otomanii, promițând mari sume de bani pentru ca tronul să fie dat lui Ștefan Cantacuzino.
Drumul către martiriu
Constantin Brâncoveanu și familia sa au fost duși la Istanbul și întemnițați în Edicule – temuta închisoare a celor Șapte Turnuri. Timp de câteva luni, domnitorul a fost torturat pentru a-și divulga uriașa avere. Refuzul de a plăti 20.000 de pungi de aur pentru răscumpărarea vieții sale și a familiei a fost hotărâtor în soarta sa.
În dimineața zilei de 15 august 1714, chiar de ziua sa de naștere, Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi – Constantin, Radu, Ștefan și Matei – și cu sfetnicul Enache Văcărescu au fost scoși în Piața Seraiului. Sultanul i-a oferit domnitorului șansa de a-și salva cel mai tânăr fiu, Matei, dacă ar fi acceptat trecerea la islam.
„Fiul meu, fii curajos. Am pierdut tot ce am avut în această lume, dar să ne salvăm sufletele și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru.”
Aceasta a fost ultima poruncă a domnitorului către fiul său. Matei a urmat îndemnul tatălui, iar rând pe rând, Brâncoveanu și fiii săi au fost decapitați în fața întregii curți otomane. Trupurile lor au fost aruncate în Bosfor, iar capetele au fost înfipte în pari la porțile Seraiului.
Trădarea se întoarce împotriva trădătorilor
Ironia sorții a făcut ca cei care l-au trădat pe Brâncoveanu să nu se bucure mult timp de victoria lor. Ștefan Cantacuzino și tatăl său, Constantin Cantacuzino, au fost și ei maziliți în 1716 și strangulați în închisoare. Familia Cantacuzino s-a prăbușit în haos și sânge, iar tronul Țării Românești a fost luat de către Nicolae Mavrocordat, care a plătit sultanului pentru a le grăbi sfârșitul.
Lecția lui Constantin Brâncoveanu pentru poporul român
Moartea lui Constantin Brâncoveanu nu este doar o poveste despre trădare și martiriu. Este o lecție de demnitate, credință și onoare. În fața morții, domnitorul a ales să nu își renege credința, deși ar fi putut salva viața fiilor săi. A murit apărându-și valorile și credința, lăsând o moștenire spirituală care avea să inspire generațiile viitoare.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Constantin Brâncoveanu în 1992, recunoscând sacrificiul suprem al domnitorului și al fiilor săi. Ziua de 16 august este sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, o ocazie de a ne aminti de jertfa lor și de a învăța din ea.
Ce ar trebui să învețe românii din această pagină de istorie
- Demnitatea și onoarea – Brâncoveanu și-a menținut credința și principiile chiar și în fața morții.
- Pericolul trădării din interior – căderea lui Brâncoveanu a fost provocată nu doar de otomani, ci și de trădarea boierilor români.
- Importanța unității naționale – slăbiciunile și conflictele interne au fost exploatate de puterile străine pentru a controla Țările Române.
- Credința ca temelie a identității – refuzul lui Brâncoveanu de a trece la islam a fost o mărturisire supremă de credință.
Moartea lui Constantin Brâncoveanu nu a fost în zadar. Sacrificiul său ne amintește că libertatea, credința și demnitatea nu pot fi cumpărate, iar trădarea și slăbiciunea internă pot avea consecințe tragice asupra unui popor.
