Dârzenia țăranului român, o lecție de învățat la 118 de ani de la Răscoala de la 1907

Pe 21 februarie 1907, la Flămânzi, județul Botoșani, izbucnea una dintre cele mai dramatice revolte din istoria modernă a României. Răscoala țăranilor, născută din disperare, foame și injustiție, s-a transformat rapid într-un fenomen național, zguduind din temelii societatea vremii. La 118 ani de la acele evenimente sângeroase, rămâne vie lecția de curaj, patriotism și sacrificiu pe care țăranii români au oferit-o generațiilor următoare.

Scânteia care a aprins focul revoltei

România de la începutul secolului XX era dominată de o profundă inechitate socială. Aproximativ 80% din populație era formată din țărani, majoritatea lipsiți de pământ, analfabeți și exploatați fără milă de marii moșieri și arendași.

La Flămânzi, frații Fischer, mari arendași evrei veniți din Bucovina, controlau moșiile boierului Sturdza, impunând condiții insuportabile țăranilor. Administratorii moșiilor, duri și abuzivi, refuzau să renegocieze contractele de arendă, folosindu-se de foamea țăranilor pentru a obține profituri maxime. Când prefectul de Botoșani, Jules Văsescu, a avertizat guvernul despre pericolul unei revolte iminente, autoritățile au rămas indiferente. Ceea ce urma avea să fie o explozie de furie și disperare, o manifestare brutală a dorinței de dreptate a poporului român.

Furia mocnită devine flacără

Pe 21 februarie 1907, țăranii din Flămânzi s-au strâns în fața primăriei, așteptând rezolvarea crizei. Când administratorul moșiei a venit și a anunțat că învoielile agricole nu vor fi semnate, furia țăranilor a explodat. Mulțimea s-a năpustit asupra moșierilor, arendașilor și a vătafilor. Conace au fost incendiate, iar moșiile devastate.

Răscoala s-a răspândit rapid, ajungând în doar câteva săptămâni să cuprindă toată țara. Țăranul român, obișnuit să suporte umilințe, a spus „AJUNGE!”. Pentru prima dată în istorie, nu mai era vorba doar despre o revoltă izolată, ci despre un strigăt de revoltă națională, o manifestare de patriotism și demnitate.

Reacția autorităților: baionete și tunuri

Guvernul liberal condus de Dimitrie Sturdza a reacționat cu brutalitate. Armata a fost trimisă să reprime revolta, iar ordinele au fost clare: „Foc fără milă!” S-a tras în plin împărțirea unor oameni care nu aveau altă vină decât aceea de a cere dreptate. Satele s-au transformat în câmpuri de bătălie, iar represaliile au fost nemiloase. Se estimează că peste 11.000 de țărani au fost uciși, iar alți zeci de mii au fost arestați, torturați sau deportați.

Un adevăr istoric deformat

După 1945, regimul comunist a transformat Răscoala de la 1907 într-un simbol al luptei de clasă, folosind-o ca pretext pentru a demoniza burghezia și moșierimea. Adevărul istoric a fost mutilat, țăranii nu mai erau văzuți ca patrioți ce luptau pentru drepturile lor, ci ca victime ale unui sistem care trebuia distrus cu orice preț. Totodată, au apărut interpretări care au pus accentul pe episoadele de antisemitism, acuzând întreaga răscoală de un caracter xenofob, deși realitatea este mult mai complexă.

Eroismul țăranului român: lecție de curaj pentru posteritate

Răscoala de la 1907 nu a fost doar o revoltă agrară, ci o demonstrație a dârzeniei și patriotismului poporului român. Cu brațele goale, fără arme și împotriva unui stat ostil, țăranii au avut curajul de a se ridica pentru drepturile lor. Chiar dacă au fost învinși, mesajul lor a rămas clar: românii nu vor accepta niciodată să fie sclavi pe propriul pământ.