166 de ani de la Unirea Principatelor: Dorul de Cuza și nevoia unei Românii unite și suverane

Views: 22

Astăzi, 24 ianuarie, sărbătorim 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, un moment de referință al istoriei noastre naționale.

Însă sărbătoarea aceasta ar trebui să fie mai mult decât o simplă evocare a trecutului. Într-o Românie de astăzi, măcinată de dezbinare, sărăcie și lipsă de direcție, această zi ar trebui să ne determine să reflectăm adânc: Ce am făcut noi, ca națiune, pentru a duce misiunea lui Cuza mai departe?

Unirea din 1859, realizată sub domnia vizionară a lui Alexandru Ioan Cuza, a fost mai mult decât un simplu act politic. A fost expresia vie a dorinței de libertate, suveranitate și unitate a românilor. A fost începutul modernizării unui stat care visa să se ridice la nivelul marilor națiuni ale lumii.

Și totuși, la 166 de ani distanță, nu putem să nu ne întrebăm: Ce s-a ales din acest ideal? De ce încă ne e dor de Cuza?

Ne e dor de Cuza pentru că vedem astăzi o țară aflată în derivă, cu o clasă politică preocupată mai mult de interese personale decât de binele comun. Vedem instituții care și-au pierdut încrederea cetățenilor și un popor care și-a pierdut, în mare parte, speranța și unitatea.

Ne e dor de Cuza pentru că suntem sătui de promisiuni goale, de lipsă de viziune, de o Românie care pare mai dezbinată ca niciodată.

Unirea Principatelor Române a fost un moment de inspirație, în care elitele vremii și-au unit forțele pentru a croi un viitor mai bun. A fost o epocă în care curajul, viziunea și patriotismul au fost mai presus de orice. Generația lui Cuza nu a cunoscut luxul compromisurilor inutile, ci a pus temelia unui stat unitar modern, gândind nu doar la prezent, ci la generațiile viitoare.

Astăzi, însă, trăim într-o țară în care suveranitatea este deseori privită ca un moft, iar valorile naționale par să fie înlocuite de o uniformizare impusă din exterior. Uităm că România a fost și este un stat puternic doar atunci când și-a prețuit rădăcinile și când a acționat unită. Unirea din 1859 ne învață că numai împreună, solidari și curajoși, putem schimba cursul istoriei.

E timpul să ne întoarcem la valorile care ne-au definit ca popor: patriotism, curaj, încredere, suveranitate. Trebuie să găsim din nou forța de a ne lua destinul în mâini și de a lupta pentru un ideal care să ne unească. România de astăzi are nevoie de oameni cu viziunea lui Cuza, de o generație care să pună interesul național mai presus de orice.

Dacă ne este dor de Cuza, este pentru că simțim că România de astăzi nu mai seamănă cu țara pentru care s-au luptat înaintașii noștri. Însă dorul acesta trebuie să fie un imbold, nu o resemnare. Sărbătorind această zi, să ne aducem aminte că Unirea nu este doar un ideal al trecutului, ci o misiune a prezentului.

La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni!

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor…”