Industria secretă de diamante a României în era Ceaușescu: o poveste a ambiției, succesului și decăderii

Views: 30

În anii de glorie ai regimului ceaușist, România a ascuns una dintre cele mai fascinante povești de succes industrial: producția de diamante sintetice.

Sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, țara noastră a ajuns să fie pe locul trei în lume la calitatea acestor pietre prețioase artificiale, comercializate în secret pe piața occidentală. O industrie care promitea să propulseze România în elita globală a tehnologiei s-a transformat, după 1989, într-un capitol trist al tranziției, culminând cu transformarea fostei fabrici într-un parc de distracții falimentar.

O idee născută din ambiție și pasiune

Nicolae și Elena Ceaușescu aveau o fascinație aparte pentru diamante, pe care le numeau „stele”. Pierderea concesiunii pentru exploatarea diamantelor din Republica Centrafricană a fost o lovitură grea pentru cuplul dictatorial, dar nu un motiv de renunțare. Soluția? Crearea unei fabrici care să producă diamante sintetice.

În 1975, Ion Mihai Pacepa, șeful Serviciului de Informații Externe (DIE), a primit misiunea de a obține tehnologia necesară și de a construi o unitate de producție. Conform mărturiilor lui Pacepa, inclusiv din cartea sa Orizonturi roșii, în doar doi ani, România a reușit să producă primele mostre de diamante sintetice. În 1978, fabrica, ascunsă sub denumirea de RAMI Dacia (Regia Autonomă a Ministerului de Interne), a început producția industrială.

Producție de top și vânzări pe piața neagră

În anii ’80, RAMI Dacia a devenit un lider global în producția de diamante sintetice. Se produceau anual până la 20 de milioane de carate, cu o valoare de 240 de milioane de dolari din exporturi. România era depășită doar de giganții General Electric (Canada), Element 6 (Africa de Sud) și Il Jin (Coreea de Sud).

Diamantele sintetice românești erau utilizate într-o gamă largă de aplicații industriale, de la scule abrazive la tehnologii avansate pentru recuperarea metalelor prețioase.

Portofoliul fabricii includea peste 500 de produse, de la paste diamantate la azotură cubică de bor. O parte din producție era însă vândută în secret, pe piața neagră, prin rețele controlate de DIE. Veniturile din aceste operațiuni contribuiau la susținerea financiară a regimului.

Decăderea post-revoluționară

După 1989, statul român nu a reușit să valorifice moștenirea acestei industrii. RAMI Dacia a fost privatizată în 2006, iar producția a scăzut drastic, de la 6 milioane de carate în 2004 la doar 2,7 milioane în 2005. Lipsa investițiilor și incapacitatea de a face față competiției internaționale au dus la falimentul companiei.

În locul fabricii, în 2011, a fost inaugurat un parc de distracții, Terra Park, în urma unei investiții de 5 milioane de euro. Însă proiectul a fost un eșec, iar parcul s-a închis în 2014. Terenul a fost vândut ulterior unui dezvoltator imobiliar, iar pe locul fostei fabrici se construiește acum un ansamblu rezidențial.

Povestea RAMI Dacia este emblematică pentru modul în care România post-comunistă a pierdut oportunități industriale uriașe. De la o poziție de top în lume, cu o industrie strategică și inovatoare, s-a ajuns la transformarea terenului într-o afacere imobiliară.

Această decădere ilustrează nu doar lipsa de viziune a autorităților, ci și risipa unei moșteniri industriale care ar fi putut să plaseze România pe harta globală a tehnologiilor avansate.

În loc să construim pe fundația lăsată de RAMI Dacia, am preferat să demolăm trecutul, pierzând șansa de a transforma „stelele” României într-o afacere de succes.