Ultimul Vals al Unirii: Eugen Doga – Deplângem trecerea la cele veșnice a marelui compozitor român

Astăzi, cultura română își pleacă fruntea în fața unei pierderi care nu poate fi măsurată în cuvinte sau omagii. Eugen Doga, compozitorul care a reușit să transforme dorul de acasă într-o simfonie universală, a plecat dintre noi. Dar muzica sa rămâne – vie, limpede, și veșnică. Un testament sonor al unității românești, al frumosului care nu cunoaște granițe.

Doga nu a fost doar un maestru al sunetelor, ci un simbol viu al spiritului românesc de pe ambele maluri ale Prutului. Basarabean prin naștere, dar român în suflet și conștiință, el și-a purtat credința în unitatea neamului cu demnitate și curaj, mereu afirmând limpede că limba sa este româna și că patria sa este România. Într-o lume adesea confuză și divizată, Doga a oferit o constantă: credința în puterea culturii de a vindeca, de a uni, de a zidi punți peste prăpăstii politice.

Valsul său nemuritor din filmul „Gingașa și tandra mea fiară”, lucrările inspirate de Eminescu, Veronica Micle și Grigore Vieru, sunt nu doar capodopere artistice, ci borne identitare. Fiecare notă compusă de el a fost o declarație de dragoste față de neam, o invitație la regăsirea de sine, o rugăciune sonoră pentru reunificare.

Plecarea sa ne lasă cu un gol, dar și cu o misiune. Moștenirea lui Doga nu este doar una artistică, ci și una morală: aceea de a nu uita că suntem un singur popor, cu o singură limbă, cu o singură inimă. Într-un gest de recunoaștere firească, pentru ca memoria lui Eugen Doga să fie cinstită oficial în România, ar trebui decretata o zi naționala dedicata muzicii sale, iar creația sa să fie introdusă în programa școlară, ca exemplu de demnitate artistică și patriotism luminat.. Pentru că tinerii trebuie să învețe nu doar să cânte, ci și să simtă românește.

România și Republica Moldova au pierdut un titan, dar în același timp au câștigat o eternitate de inspirație. Muzica lui Doga nu se va stinge. Ea va continua să răsune acolo unde inima românească tresare – în școli, în case, pe scene și, mai ales, în conștiința celor care cred că viitorul se clădește din adevăr, frumusețe și unitate.

Veșnică pomenire, Maestre! România vă va purta în inimă, iar Prutul nu va mai fi niciodată o despărțire – ci o armonie.