Naționalismul a învins în fața globalismului – Lecția poloneză pentru Europa
Polonia a demonstrat ieri că democrația poate însemna mai mult decât o simplă bifă în dreptul unei opțiuni pe buletinul de vot. A spus clar și răspicat „NU” globalismului, alegând în fruntea statului un președinte suveranist, Karol Nawrocki, într-o confruntare care a fost, în esență, o bătălie de idei: identitate națională versus dizolvare globalistă, valori creștine versus ideologii fluide, independență politică versus obediență față de structuri supranaționale.
Acesta este adevăratul mesaj al votului polonez, iar România ar face bine să-l asculte.
Cu o prezență masivă la vot – 72,8%, un procent ce spune multe despre mobilizarea și conștiința politică a cetățenilor – polonezii au refuzat să urmeze direcția impusă de elitele globaliste. În ciuda unei campanii susținute de toată „crema” politicii internaționale, de la președinți de state până la lideri UE, candidatul liberal Rafal Trzaskowski a fost respins. Chiar și cu Donald Tusk, fost premier și exponent pur-sânge al direcției Bruxelles, în spate. Chiar și cu susținerea deschisă a președintelui României, Nicușor Dan.
Polonia a ales suveranismul. A ales continuitatea unei viziuni care a adus rezultate. A ales un model politic bazat pe apărarea valorilor naționale, a familiei, a relației strategice cu SUA – dar nu prin obediență, ci prin parteneriat de forță. A ales, într-un cuvânt, să rămână Polonia.
Și ce contrastează mai puternic cu acest scenariu decât realitatea din România? Aici, ni s-a spus că „binele a învins”, că suntem „pe drumul cel bun”, că alegerea globalistă, liberală, progresistă este soluția inevitabilă. Dar timpul, acel arbitru tăcut și neiertător, ne va arăta dacă așa va fi. De aceea, să facem un pact de sinceritate: să comparăm peste un an România și Polonia. Să vedem unde vor fi investițiile, unde va fi prosperitatea, unde se va trăi cu demnitate. Și atunci, fiecare tabără să aibă curajul de a recunoaște dacă a greșit.
Rezultatul din Polonia nu e doar un scor electoral. E semnalul unei revolte profunde față de direcția impusă de elitele globaliste, care, indiferent de țară, folosesc aceleași etichete: „interlop”, „anti-european”, „retrograd” – pentru oricine îndrăznește să nu cânte în corul uniformizării ideologice. Doar că în Polonia n-a mai ținut. Acolo, oamenii au simțit pe propria piele cât a „livrat” guvernarea Tusk: promisiuni mari, rezultate slabe. Iar când o țară întreagă realizează că viitorul nu poate fi lăsat pe mâna unor tehnocrați obosiți, alegerile capătă sens.
Victoria suveranismului în Polonia ar putea deveni un precedent pentru multe alte state europene. Pentru că acolo unde elitele globaliste vorbesc despre „diversitate” și „progres”, dar oferă haos, polarizare și stagnare, oamenii vor alege stabilitate, identitate și apartenență. Nu înseamnă izolaționism, ci o revenire la normalitate. La bun-simț politic.
România trebuie să privească atent ce s-a întâmplat la nord. Și poate că, într-o zi, va avea și ea curajul de a spune NU. Nu la ordine primite de la centru. Nu la ideologii înghesuite cu forța în școli și societate. Nu la experimente pe spatele unei națiuni.
Polonia a ales Polonia. Cine va alege România?
