Paracetamol. Metamizol. Ibuprofen. Soluții perfuzabile. Amoxicilină. Candesartan. Fenofibrat. Omeprazol. Indapamidă. Metoprolol. Rosuvastatină. Spironolactonă.
Lista rușinii naționale. Medicamente banale, ieftine, esențiale, dar care lipsesc din spitale și farmacii. În România anului 2025, românul bolnav caută aceste medicamente cu disperare, ca și cum ar căuta aur. Și de ce? Pentru că statul român a ajuns să fie o anexă penibilă a marilor producători străini, iar cei care ar fi trebuit să apere interesele țării s-au transformat în simpli servitori ai multinaționalelor.
De ani de zile, o clică de funcționari bine plătiți din Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sabotează, prin nepăsare și slugărnicie, fabricile românești. Aceleași fabrici care, dacă ar fi sprijinite, ar putea produce aici, în țară, toate medicamentele de bază. Dar nu, pentru ei România nu contează. Contează doar ședințele cu „partenerii” din afară, mesele luxoase și contractele umflate.
Pentru că din paracetamolul ieftin nu iese vilă la munte. Din ibuprofenul românesc nu se cumpără mașină de lux. Din amoxicilină nu se face costum Armani. Așa că au fost lăsate să dispară din farmacii, iar pacienții români sunt trimiși să plătească scump pentru alternative „de import”.
Ceea ce se întâmplă nu e doar o greșeală, este o crimă împotriva interesului național. Lipsa medicamentelor de bază este semnul clar al unei țări puse la colț, batjocorite, jefuite de propriile elite. Și să nu mai dăm vina doar pe pandemie, pe război sau pe „piața globală”. Vinovații sunt aici, în birourile plătite regește din București, unde incompetența și trădarea merg mână în mână.
România are nevoie de fabrici de medicamente puternice, protejate și sprijinite. România are nevoie de independență în sănătate. Cine nu înțelege asta, nu are ce căuta în fruntea acestui stat.
Până când vom mai accepta să murim cu rețeta în buzunar și rafturile goale?
