Guvernul Bolojan și planul tăcut: românii scoși din propriile locuințe

Ni se spune că e „reformă”. Că e nevoie de bani. Că statul trebuie să fie „eficient”. Minciuni frumos ambalate. Adevărul e mult mai crud: se dorește ca românii să-și piardă casele.

Nu accidental. Nu din neatenție. Sistematic.

Când mărești impozitele peste puterea de plată a oamenilor, când grăbești executările, când elimini filtrele de protecție și transformi o datorie fiscală într-o condamnare la pierderea locuinței, nu mai vorbim despre administrare. Vorbim despre strategie.

Casa românului a devenit ținta.

Statul știe foarte bine că majoritatea românilor nu sunt bogați. Știe că trăiesc de la o lună la alta, că au rate, copii, părinți bolnavi, că mulți sunt plecați la muncă în afară. Și exact pe această vulnerabilitate apasă. Un impozit mai mare. O penalitate. O întârziere. Apoi mecanismul se închide ca o capcană.

Rezultatul? Executare. Pierdere. Dispariție.

Ni se spune că „cine nu plătește trebuie să suporte consecințele”. Dar nu se spune niciodată cine a creat condițiile în care plata devine imposibilă. Nu se spune de risipa uriașă, de aparatul bugetar supradimensionat, de sinecuri, de bani aruncați pe proiecte inutile. Pentru toate acestea nu plătește statul. Plătește proprietarul de apartament. Bătrânul. Familia tânără. Românul obișnuit.

Este o mutare cinică: transformarea proprietarilor în dependenți. Din oameni liberi, în chiriași ai sistemului. Fără stabilitate, fără siguranță, fără putere de negociere. Un om fără casă este un om ușor de controlat.

Asta se urmărește.

Și nu e o întâmplare că se întâmplă acum, într-o Românie slăbită demografic, cu milioane de oameni plecați și cu o populație tot mai îmbătrânită. Casele rămase devin pradă ușoară. Nu pentru cetățeni, ci pentru stat, fonduri, intermediari, „investitori”.

În alte țări, locuința principală este protejată. La noi, este scoasă la mezat. Fără rușine. Fără dezbatere reală. Fără să se spună pe față ce urmează.

Aceasta nu mai este politică fiscală. Este expropriere mascată.

Iar un stat care își împinge propriii cetățeni spre pierderea casei nu mai poate vorbi despre grijă socială, patriotism sau viitor. Vorbește doar despre putere. Și despre cât de departe e dispus să meargă ca să o păstreze.

Românii trebuie să înțeleagă un lucru simplu: dacă taci acum, urmează ușa ta.