Ajutăm Ucraina, dar românii noștri sunt umiliți!
România trimite miliarde, arme, resurse, energie și solidaritate către Ucraina, dar, în schimb, românii de dincolo de graniță sunt tratați ca niște cetățeni de mâna a doua. Cum să numim această situație, dacă nu o bătaie de joc pe față?
Recent, Kievul a anunțat lista statelor ai căror cetățeni pot deține dublă cetățenie. Germania, Polonia, Cehia, Statele Unite și Canada au primit undă verde. România? Țara vecină, statul care a întins mâna Ucrainei în cele mai grele momente, care găzduiește refugiați și susține logistic frontul ucrainean, a fost ștearsă de pe listă. Și asta în timp ce peste 600.000 de etnici români trăiesc acolo, legați de această țară prin sânge, istorie și identitate.
Ce primesc acești români în schimbul sacrificiilor noastre? Umilințe la frontieră. Amenzi și dosare penale pentru simplul fapt că îndrăznesc să arate un document românesc. Umilință zilnică, tratament ca pentru niște străini fără drepturi. În vreme ce alții sunt primiți cu brațele deschise, românii sunt aruncați la marginea societății, deși nu cer altceva decât să-și păstreze identitatea și legătura firească cu România.
Mai grav decât aroganța Kievului este tăcerea rușinoasă a Bucureștiului. Guvernul, Parlamentul, președintele – toți se fac că nu văd. În timp ce țara vecină își consolidează relațiile cu Polonia și Germania, clasa politică românească înghite în sec și se limitează la discursuri sterile despre „parteneriate strategice” și „solidaritate europeană”. Dar unde este solidaritatea față de românii noștri? Unde este demnitatea de stat suveran?
Este momentul ca Bucureștiul să spună clar: sprijinul pentru Ucraina nu este un cec în alb. Nu putem turna miliarde într-un sac fără fund, nu putem accepta să fim luați de fraieri în timp ce etnicii noștri sunt persecutați. O națiune care nu își apără propriii cetățeni, fie ei în interior sau în afara granițelor, nu are dreptul să vorbească despre patriotism.
Cei de la putere trebuie să răspundă: câte comisii bilaterale s-au blocat, câte negocieri reale au existat, câte presiuni diplomatice au fost făcute pentru apărarea drepturilor românilor din Ucraina? Răspunsul îl știm cu toții: zero.
Citeste si: Ucraina și lecția promisiunilor trădate: puterea nu se primește, se construiește
Nu putem construi o relație de respect dacă acceptăm permanent rolul de servitori. România are datoria de a spune răspicat: sprijinul pentru Ucraina va continua numai dacă românii de acolo sunt tratați cu aceeași demnitate ca polonezii, cehii sau germanii.
Românii nu sunt cetățeni de mâna a doua. Românii nu sunt carne de tun pentru jocurile politice ale Kievului și nici preșul pe care Bucureștiul să-și șteargă demnitatea.
Dacă statul român nu ridică acum vocea, atunci când? Dacă nu pentru românii din Ucraina, atunci pentru cine? România trebuie să înceteze să mai fie tăcutul slujitor de la marginea Europei și să devină ceea ce poporul său merită: un stat demn, care își apără oamenii, oriunde s-ar afla.
Sursa foto: stiripesurse.ro
