România mai este stat suveran sau devine o anexă a Franței?

Într-o perioadă în care România se confruntă cu provocări reale – economice, geopolitice, sociale – ni se aruncă în față o știre care ar trebui să îngrijoreze orice cetățean lucid: Dacian Cioloș, omul lui Macron, fost comisar european, fost premier fără vot popular, este vehiculat pentru conducerea unuia dintre cele mai sensibile și strategice posturi din arhitectura statului român – șefia SRI sau SIE.

Nu, nu e un banc prost spus de cineva într-o seară obosită de vară. E o realitate. O realitate absurdă, dar care confirmă ceea ce mulți români simt de ani buni: România nu mai e stăpână pe propriul destin. Deciziile strategice se iau în afara granițelor, iar conducătorii nu mai sunt selectați în funcție de competență, loialitate față de țară sau rezultate, ci pe baza gradului de obediență față de „partenerii” din afară.

Să fim clari: România nu este o colonie. Și nici nu trebuie tratată ca una.

Dacian Cioloș este, simbolic, expresia perfectă a acestei colonizări administrative: un om cu carieră crescută și validată la Bruxelles și Paris, un „tehnocrat” prezentat ca salvator, dar care a guvernat fără sprijin democratic și a fost constant promovat în ciuda eșecurilor evidente. Agricultura? Rămasă pradă importurilor. Economia? Subjugată marilor companii străine. Politica externă? Dizolvată într-un discurs vag, fără viziune.

Acum, să pui o asemenea persoană în fruntea Serviciului Român de Informații sau a Serviciului de Informații Externe nu este doar o greșeală. Este o jignire. Este o sfidare la adresa suveranității României. Este un semnal că statul român nu mai are resurse interne de încredere, că nu mai există români suficient de onești, patrioți și competenți pentru a-și conduce propriile servicii de siguranță națională.

Adevărul dureros: ni se impun oameni din afară pentru a gestiona ceea ce ar trebui să apărăm cu orice preț – interesele și securitatea națională.

Într-un alt registru istoric, asemenea mutări ar fi fost privite ca un act de ocupație tăcută. Astăzi, sunt ambalate în ambalajul „europeanismului” și al „deschiderii”. Dar realitatea rămâne: o țară care nu-și controlează propriile servicii de informații este o țară vulnerabilă. O țară expusă.

Nu ni se pare ironic că după ce pădurile ne-au fost decimate de multinaționale, resursele naturale au fost vândute pe nimic, iar infrastructura energetică este pe mâna intereselor străine, acum vor și cheile de la seiful strategic al țării?

Când demnitatea devine un moft, suveranitatea dispare pe nesimțite.

Clasa politică actuală – indiferent de culoarea de partid – pare incapabilă să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat interesul național. Nu mai avem lideri, avem executanți. Nu mai avem viziuni pentru România, avem directive din cancelarii străine. Și, cel mai grav, nu mai avem curajul să spunem răspicat: nu tot ce vine din afară e în folosul României. Nu tot ce e agreat la Paris sau Bruxelles e compatibil cu nevoile noastre.

Serviciile de informații trebuie conduse de români care simt românește. Nu de cetățeni globali validați de alții.

România nu e o provincie a Franței. Nu e nici un „teren de test” pentru experimente sociale, politice sau administrative venite pe filiere străine. România este, încă, un stat cu o istorie, cu o cultură, cu o identitate și – mai ales – cu un popor care nu acceptă să fie condus cu telecomanda.

Și da, dacă Dacian Cioloș are un minim respect pentru ideea de stat național, pentru ideea de onoare și demnitate, ar trebui să refuze un astfel de post. Pentru că România nu mai poate fi condusă cu importuri de elită, ci cu oameni crescuți aici, care știu ce înseamnă să trăiești în această țară și să-i porți greutățile.

România e a românilor. Nu a comisarilor europeni reciclați. Nu a guvernelor din umbră. Nu a rețelelor externe de influență.

Și dacă unii au uitat asta, este de datoria noastră să le reamintim. Ferm. Clar. Și până la capăt.