Un stat gol, un popor mințit: România nu mai e condusă de români
De trei săptămâni, România nu mai este condusă, ci abandonată. Statul pare doar o umbră a ceea ce ar trebui să fie: o națiune demnă, suverană, cu instituții funcționale și lideri reali. În schimb, suntem martorii unei tăceri sinistre, a unui vid de autoritate în care țara e lăsată să plutească în derivă, în timp ce interesele străine se regrupează pentru a o sfârteca economic și politic, bucată cu bucată.
Instituția prezidențială – care ar trebui să fie stindardul suveranității – a devenit o carcasă decorativă, un decor fără substanță. Președintele instalat la Cotroceni, Nicușor Dan, nu pare să conducă, ci să asiste pasiv la destructurarea țării, fără echipă, fără proiect, fără voință. În jurul lui, doar portari, grădinari și oameni de serviciu. Nicio viziune, nicio decizie clară, niciun semn că România mai are un lider legitim.
Mai grav, lipsa de guvern și de miniștri titulari în cele mai importante instituții nu este un accident, ci rezultatul unei strategii perverse: negocierile sunt împinse, tergiversate și subordonate complet intereselor Factorului Extern. Așa-zisele consultări politice nu sunt altceva decât o mască sub care se decide, în alte capitale, soarta unei țări care nu mai are curajul să spună „nu”.
România este azi un stat în interimat perpetuu. La Apărare – interimat. La Externe – interimat. La Economie – vid. La Justiție – tăcere. Toate pozițiile strategice din Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) sunt lăsate în gol, ca și cum am fi într-o perioadă de pace totală. Dar nu suntem. Suntem într-un război tăcut, în care economia este colonizată, industriile sunt cedate, iar politicile interne sunt dictate de instituții internaționale.
România nu mai decide nimic. Se execută.
Fondul Monetar Internațional – „măcelarul economic” al țărilor slabe – se pregătește să intervină. Nu pentru a salva, ci pentru a tranșa. Se vorbește deja de privatizarea resurselor rămase, de restructurări și tăieri. Nu în favoarea poporului român, ci pentru „optimizarea pieței” în beneficiul unor corporații și interese străine.
Este o ucrainizare lentă a României. Alegeri controlate. O marionetă în fruntea statului. Distrugerea capitalului românesc. Acapararea pârghiilor economice. Disoluția statului de drept în favoarea unui nou colonialism cu față democratică. Diferența este că în Ucraina există o mobilizare populară. La noi, tăcerea e totală. Demnitatea e amorțită.
Iar în acest context, exodul nu doar că va continua, ci se va accelera. Mii de români vor pleca în lunile următoare. Nu pentru că „nu se poate trăi în România”, ci pentru că România nu mai există ca stat funcțional, ca patrie care își apără oamenii, ci ca o zonă de exploatare, ca o colonie gestionată de interimate și directive externe.
Acesta nu este doar un impas politic. Este un moment de cotitură istorică. Fie ne trezim ca națiune și cerem lideri adevărați, suveranitate, reconstrucția instituțiilor, fie vom intra într-o nouă eră de vasalitate economică și politică.
România nu este o provincie. Nu este o colonie. Nu este o țară de închiriat.
Este timpul ca românii să-și amintească acest adevăr. Și să-l rostească, tare și limpede, înainte de a fi prea târziu.
Naționalistul
