29 martie – Ziua în care România a visat la libertate, unitate și democrație. Promulgarea Constituției din 1923, o șansă irosită de istorie
Pe 29 martie 1923, Regele Ferdinand I promulga Constituția României Mari – actul fundamental care consfințea, în litera și spiritul său, împlinirea idealului național de unitate și modernizare. Era, fără îndoială, un moment de cotitură în istoria României. O șansă istorică pentru ca statul român să devină o democrație consolidată, prosperă și respectată în concertul națiunilor europene. O șansă, însă, care avea să fie irosită.
O Constituție vizionară, în ton cu Europa civilizată
Constituția din 1923 a fost elaborată într-un climat politic complex, dar animat de un profund spirit patriotic și un consens al partidelor politice privind nevoia unui cadru juridic modern, adaptat noii realități teritoriale și sociale de după Marea Unire. Adoptată de Adunarea Deputaților pe 26 martie și de Senat pe 27 martie, Constituția a fost promulgată pe 29 martie 1923, devenind piatra de temelie a organizării statului național unitar român.
Cu opt titluri, cinci capitole și 138 de articole, legea fundamentală introducea votul universal (pentru bărbați), egal, direct și secret, consfințea separația puterilor în stat și garanta drepturi și libertăți cetățenești fără discriminare de etnie, limbă sau religie – principii de avangardă în Europa interbelică.
Pentru prima dată în istoria constituțională a României, articolul 103 introducea controlul constituționalității legilor, o formă incipientă a ceea ce avea să devină, mai târziu, Curtea Constituțională. România făcea astfel un pas ferm spre statul de drept.
România Mare, un vis cu temelii solide, dar cu viitor frânt
Constituția din 1923 reflecta o Românie în plină efervescență, în care energiile naționale, abia eliberate din jugul imperiilor, se îndreptau către construcția unei societăți moderne și suverane. România devenea, în sfârșit, un stat național unitar și indivizibil, cu un teritoriu inalienabil și cu o clasă politică aparent determinată să consolideze temelia unei democrații autentice.
Dar istoria nu a avut răbdare.
La doar 15 ani de la adoptare, în 1938, Regele Carol al II-lea a suspendat Constituția, instaurând un regim autoritar. Dictatura legionară, apoi comunismul, au distrus progresiv ideea de democrație constituțională, iar visul din 1923 s-a transformat într-o amintire din ce în ce mai palidă. După abdicarea Regelui Mihai I în 1947, România intra în bezna totalitarismului, abandonând definitiv fundamentele democratice pe care se clădise România Mare.
O lecție dureroasă pentru prezent
Ziua de 29 martie ar trebui să stea în calendarul național al conștiinței noastre colective ca un reper și ca un avertisment. A fost ziua în care România a avut o șansă reală să devină liberă, dreaptă și prosperă. A fost ziua în care statul român a fost înzestrat cu una dintre cele mai moderne constituții din Europa vremii. Și totodată, a fost începutul unei promisiuni trădate.
Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie să reînviem spiritul acelui 29 martie 1923 – nu prin nostalgie, ci prin responsabilitate. Avem nevoie de lideri care să înțeleagă sacrificiul și viziunea celor care au crezut cu adevărat în România Mare. Avem nevoie să restaurăm onoarea, demnitatea și suveranitatea acestui popor, așa cum au fost ele scrise, negru pe alb, într-o Constituție gândită să dureze.
