Cât trebuia să mănânce un român conform nutriționiștilor lui Ceaușescu. Foamete pe baze științifice

Anul 1984 a marcat un moment sumbru în istoria României, când Nicolae Ceaușescu a implementat un plan sistematic de reducere a consumului alimentar, justificat printr-un așa-zis program de nutriție științifică. Acest program, elaborat sub directa supraveghere a liderului comunist, avea ca scop aparent protejarea sănătății populației, dar în realitate era o metodă cinică de a direcționa resursele spre plata datoriilor externe.

Un popor condamnat la foame pentru a acoperi datoriile regimului

Economia românească din anii ’80 era puternic dependentă de importuri de materii prime și se confrunta cu dificultăți majore. Fabricile mamut construite pe criterii ideologice erau nerentabile, iar pierderile lor erau acoperite prin credite externe. Datoria externă a României ajunsese la 11 miliarde de dolari în 1982, iar partenerii economici externi, inclusiv Uniunea Sovietică, deveniseră reticenți la susținerea unui regim din ce în ce mai izolat.

Fără alternative economice viabile, Ceaușescu a luat decizia radicală de a forța populația să suporte greul redresării financiare. Astfel, în vara lui 1984, regimul a introdus „Programul de alimentare științifică a populației”, menit să reducă drastic consumul de alimente.

Cum era justificată înfometarea

Acest program, susținut de nutriționistul oficial al regimului, Iulian Mincu, stipula că un adult român nu ar trebui să consume mai mult de 2800 de calorii pe zi. Oficialii regimului susțineau că românii consumau peste 3300 de calorii zilnic, ceea ce, conform propagandei, ar fi dus la probleme de sănătate.

Realitatea din teren era cu totul alta: rafturile magazinelor erau goale, produsele de bază erau disponibile doar pe cartelă, iar populația era forțată să stea la cozi interminabile pentru alimente insuficiente. În sate, oamenii erau obligați să livreze cote mari de produse agricole statului, rămânând cu puține resurse pentru propriul consum.

Raționalizarea alimentelor și lupta zilnică pentru supraviețuire

Românii erau nevoiți să se descurce cum puteau. Unii făceau contrabandă cu alimente aduse de la sate, riscând amenzi și dosare penale dacă erau prinși de miliție. Alții acceptau lipsurile cu stoicism, de teama represaliilor. În marile orașe, cozi interminabile se formau încă din timpul nopții, iar uneori, chiar dacă așteptai ore întregi, plecai acasă cu mâinile goale.

Rația oficială de alimente era următoarea:

300 g de pâine pe zi;
500 g de brânză pe lună;
10 ouă pe lună;
500 g de carne de porc sau vită pe lună;
1 kg de carne de pasăre pe lună;
100 g de unt pe lună;
1 kg de zahăr, 1 litru de ulei și 1 kg de făină pe lună.

Mulți români nici măcar nu reușeau să procure aceste cantități din cauza lipsei alimentelor din magazine.

Justificările absurde ale regimului

Propaganda comunistă susținea că acest program avea un scop binefăcător: prevenirea obezității și a problemelor de sănătate. Ziarul “Scânteia” publica tabele cu greutatea ideală și recomandări nutriționale pentru fiecare categorie de populație. „Cine vrea să mănânce mai mult, n-are decât, dar cine mănăncă mai mult moare mai repede”, declara Ceaușescu, justificând lipsurile.

În realitate, regimul folosea acest program ca pe o metodă de control social, menținând populația ocupată cu lupta zilnică pentru hrană și reducând astfel potențialul de revoltă.

O lecție dureroasă despre dictatură și propaganda oficială

Anii ’80 au fost un deceniu de suferință și umilință pentru români. Regimul Ceaușescu a transformat întreaga națiune într-un experiment de subzistență forțată, în timp ce elitele partidului se bucurau de privilegii inaccesibile cetățenilor de rând.

Amintirea rafturilor goale, a cozii la alimente și a frigului din apartamente rămâne una dintre cele mai puternice dovezi ale eșecului regimului comunist.