Sfinții Brâncoveni – model de credință, demnitate și jertfă creștină
„Capul lui Constantin Brâncoveanu a căzut, dar sufletul său s-a înălțat în ceata sfinților”
În fiecare an, pe 16 august, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă Brâncoveanu, fiii săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul lor de nădejde, Ianache Văcărescu. Acești domni și boieri ai Țării Românești au intrat în istorie nu doar ca susținători ai culturii, credinței și identității românești, ci mai ales ca martiri, jertfiți pentru Hristos în fața Imperiului Otoman.
O domnie luminată
Constantin Brâncoveanu a fost domn al Țării Românești între 1688 și 1714, una dintre cele mai lungi și stabile domnii din epoca medievală românească. În timpul celor 26 de ani de conducere, a susținut cultura, educația, arta și spiritualitatea ortodoxă, punând bazele unei epoci de aur.
A ridicat și restaurat numeroase mănăstiri și biserici, a înființat tipografii, a sprijinit traducerea și tipărirea de cărți în limba română și greacă și a consolidat legăturile cu celelalte Biserici ortodoxe aflate sub presiunea islamizării otomane. Este perioada în care se cristalizează stilul brâncovenesc, un stil arhitectural original, ce îmbină armonios elementele bizantine, orientale și renascentiste, vizibil și astăzi la Mănăstirea Hurezi, ctitoria sa de suflet, inclusă în patrimoniul UNESCO.
Trădare, suferință și martiriu
În ciuda eforturilor diplomatice ale lui Brâncoveanu de a păstra autonomia Țării Românești într-un context geopolitic dificil, suspiciunile Porții Otomane privind posibile legături cu habsburgii și Moscova au dus la detronarea sa în 1714. Împreună cu cei patru fii ai săi și cu marele logofăt Ianache Văcărescu, a fost arestat, închis la Edicule (Cetatea celor Șapte Turnuri) din Istanbul, torturat și, în cele din urmă, condamnat la moarte.
Li s-a cerut cu insistență să renunțe la credința creștină și să se convertească la islam, în schimbul salvării vieții. Brâncoveanu a refuzat cu demnitate, încurajându-și fiii să nu se lepede de Hristos, chiar dacă aceasta le va aduce moartea. Rând pe rând, tinerii fii ai voievodului, cu vârste între 16 și 26 de ani, au fost decapitați înaintea tatălui lor, care a privit cu lacrimi și rugăciune această scenă cumplită. În cele din urmă, și el a fost executat, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani și când creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului.
Canonizarea și cinstirea sfinților martiri
Jertfa Sfinților Brâncoveni a fost imediat recunoscută de poporul român ca un act de sfințenie și mărturisire supremă a credinței. Cu toate acestea, canonizarea oficială a fost făcută abia în 1992, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care i-a trecut în rândul sfinților sub denumirea de Sfinții Martiri Brâncoveni – Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi și sfetnicul Ianache.
Racla cu sfintele lor moaște se află astăzi la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București, lăcaș de cult ctitorit de domnitor, devenit un loc de pelerinaj pentru credincioși din toată țara. În fiecare an, pe 16 august, sunt organizate slujbe speciale, procesiuni și comemorări în cinstea acestor martiri ai neamului și ai credinței.
Moștenirea lor spirituală și culturală
Sfinții Brâncoveni rămân un simbol viu al curajului, al credinței neclintite și al iubirii de neam și de Dumnezeu. Ei ne oferă o lecție profundă despre ce înseamnă demnitatea creștină în fața amenințărilor, tăria sufletească în vremuri de cumpănă și statornicia în adevăr.
Într-o epocă marcată de relativism moral și crize de identitate, exemplul lor rămâne o lumină călăuzitoare pentru generațiile de astăzi și de mâine. Mai mult decât un episod tragic din istorie, martiriul Brâncovenilor este o chemare la credință vie, responsabilitate morală și unitate spirituală.
„Capul lui Constantin Brâncoveanu a căzut, dar sufletul său s-a înălțat în ceata sfinților”, spune o veche mărturie. Iar noi, peste veacuri, îi cinstim cu recunoștință și evlavie.
(sursa foto: unitischimbam.ro)
