Ce nu vor să știi despre pensiile private: conturi goale, datorii uriașe.

Sub pretextul „protejării” viitorului nostru financiar, statul român tocmai a scris un nou capitol rușinos în istoria trădării propriilor cetățeni. Decizia de a bloca retragerea integrală a banilor din pensiile private la momentul pensionării nu este o măsură de siguranță, ci o manevră disperată de a ascunde un adevăr care ar putea arunca în aer încrederea în sistem: banii nu mai sunt acolo.

Ani la rând, fondurile private de pensii au fost transformate, prin presiuni politice, în pușculița de rezervă a guvernelor. Obligate să cumpere titluri de stat, aceste fonduri au finanțat un buget public devorat de luxul demnitarilor, pomeni electorale și sinecuri pentru clientela de partid. Economiile noastre, munca și sacrificiile de zeci de ani, au fost arse pentru a menține în viață un stat obez, corupt și incompetent.

Astăzi, conturile nu mai conțin bani reali, ci doar hârtii – obligațiuni ale statului – pe care Ministerul Finanțelor nu vrea și nu poate să le răscumpere peste noapte. Dacă românii și-ar cere toți banii înapoi mâine, s-ar vedea dimensiunea reală a jafului: o schemă financiară de proporții naționale, comparabilă, dacă nu chiar mai gravă decât prăbușirea FNI.

Iar administratorii fondurilor nu sunt victime. Sunt complici. Au încasat comisioane uriașe, au obținut performanțe rușinoase și au executat docil ordinele politice. Oricine a încercat să nu joace după reguli a fost eliminat din piață.

Ceea ce ne-a fost vândut ca „siguranța bătrâneții” este, de fapt, o formă modernă de jaf instituționalizat. Românii au fost obligați prin lege să-și depună economiile într-un sistem care, în loc să le multiplice, le-a folosit pentru a hrăni un aparat de stat parazitar.

Aceasta nu este doar o problemă financiară. Este o problemă de suveranitate, de demnitate națională și de drept elementar la proprietate. Dacă nu suntem în stare să ne apărăm munca și economiile, dacă acceptăm să fim furați în numele „stabilității”, atunci devenim complici prin tăcere.

Istoria ne arată că marile trădări nu vin din afară, ci din interior. Astăzi, dușmanul nu poartă uniformă străină. Poartă costum, cravată și vorbește de la tribuna. Iar dacă nu ne trezim, factura acestei trădări o vom plăti la bătrânețe – în frig, în sărăcie, și cu sentimentul amar că am fost păcăliți până la ultimul leu.

Sursa foto: ziarulprofit.ro