Rușii și ucrainenii reușesc să se înțeleagă când vine vorba de atacat românii
Într-o perioadă marcată de confuzie identitară, trădări ecleziastice și presiuni geopolitice, apariția unor voci precum cea a Mitropolitului Longhin Jar, loial Patriarhiei Moscovei, nu face decât să reconfirme o realitate dureroasă: românofobia este singurul liant rămas între puterile care se pretind în conflict. Atunci când vine vorba despre identitatea românească în Nordul Bucovinei, Rusia și Ucraina par să vorbească aceeași limbă – limba negării.
Mitropolitul Longhin, ierarh cu cetățenie română, dar suflet predat imperialismului rus, lansează atacuri virulente la adresa Bisericii Ortodoxe Române (BOR), acuzând-o că „vinde” Bucovina, doar pentru că reia legătura firească și istorică cu comunitățile românești din Nordul țării, înstrăinate forțat de peste opt decenii. A-i acuza pe preoții români care fug de sub cizma Patriarhiei Moscovei că „se vând” este o minciună toxică. În realitate, acești părinți duhovnicești nu se vând – ei se întorc acasă. Se întorc la matca lor firească, sub ocrotirea Bisericii-mamă, cea care a păstrat cuvântul românesc și credința ortodoxă nealterată.
Ce ne spune acest atac? Că restabilirea identității românești deranjează. Că prezența BOR în Basarabia și Bucovina readuce speranță, dar și spaimă în rândul celor care au construit decenii întregi pe rusificare, manipulare și deznaționalizare.
O luptă pentru sufletul românesc
Adevărata miză nu este una bisericească, ci una națională. Nu vorbim doar de jurisdicție canonică, ci de datoria istorică a statului român și a Bisericii Ortodoxe Române de a-și proteja fiii risipiți de granițele impuse de pactele străine. Bucovina de Nord, Herța, Basarabia – sunt teritorii în care românii trăiesc, suferă și, iată, luptă din nou pentru dreptul de a fi ceea ce sunt: români ortodocși.
Atacul lui Longhin nu este un simplu derapaj retoric. Este o piesă dintr-un puzzle mai mare al propagandei panslaviste, care își găsește aliați de ocazie în orice regim ostil românismului – fie el moscovit sau de la Kiev. Faptul că și Biserica Ortodoxă Ucraineană – considerată „independentă” – atacă la rândul ei inițiativele BOR dovedește că românii nu sunt bineveniți nicăieri acolo unde cer respect pentru identitatea lor.
Reacția BOR nu este o ofensivă – este o reparație
Românii din regiunea Cernăuți și din întreaga Bucovină de Nord nu sunt „invadatori”. Ei sunt acasă. Biserica Ortodoxă Română nu vine să „dărâme” – vine să repare, să vindece rănile făcute de istorie și să reaprindă flacăra unui neam uitat pe nedrept.
Este revoltător ca un ierarh să laude acte de violență împotriva unui preot român – Părintele Constantin Turtureanu – doar pentru că acesta a ales să iasă de sub ascultarea Moscovei. Unde este dragostea creștină? Unde este morala ortodoxă când un preot este agresat fizic pentru credința lui? Adevărul este că Mitropolitul Longhin slujește nu altarului, ci interesului rusesc de a ține captivi spiritual și identitar pe românii din afara granițelor.
Chemare la demnitate
Este timpul ca România să înceteze a mai privi pasivă la aceste atacuri. Este timpul ca BOR să meargă înainte cu fermitate, cu conștiința că nu invadează teritorii străine, ci își împlinește misiunea istorică și națională. Este timpul ca românii din Țară să își deschidă inimile și brațele fraților de peste graniță – nu doar simbolic, ci prin sprijin real, politic, cultural și spiritual.
În fața urii panslaviste, noi trebuie să ne reafirmăm credința, unitatea și dreptul nostru de a fi români, oriunde ne-am afla. Atacurile unor ierarhi învechiți în obediența imperială nu trebuie să ne slăbească, ci să ne întărească convingerea: Bucovina nu a fost niciodată pierdută. A fost doar rănită. Iar astăzi, rănile încep să se vindece.
Pentru că acolo unde este Biserica Română, acolo bate inima neamului românesc.
Și nici Moscova, nici Kievul nu o pot opri.
