2 Iulie 1504 – Ziua în care s-a stins Ștefan cel Mare, apărătorul Moldovei și al creștinătății

Pe data de 2 iulie 1504, s-a stins din viață una dintre cele mai marcante personalități ale istoriei românești: Ștefan cel Mare, domn al Moldovei între anii 1457 și 1504. Timp de 47 de ani, Ștefan a condus Țara Moldovei cu o mână de fier și un profund simț al datoriei, reușind să păstreze autonomia principatului într-o epocă de mari frământări politice și militare. Moartea sa a însemnat sfârșitul unei epoci de stabilitate, dar începutul unei legende care avea să dăinuie peste veacuri.

Contextul istoric și domnia lui Ștefan cel Mare

Ștefan cel Mare a urcat pe tronul Moldovei la 12 aprilie 1457, cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara și după victoria împotriva lui Petru Aron. Într-un context dominat de pericolul expansiunii otomane, dar și de amenințările regatului Ungariei, ale Poloniei și ale Hoardei de Aur, Ștefan s-a dovedit un diplomat abil și un comandant militar excepțional.

Domnia sa a fost marcată de peste 30 de războaie, din care a pierdut foarte puține. Cea mai celebră victorie a sa a fost cea de la Podul Înalt (Vaslui), în ianuarie 1475, când oastea moldoveană a învins armata otomană condusă de Soliman Pașa. Această victorie i-a adus lui Ștefan recunoașterea internațională, iar papa Sixt al IV-lea l-a numit „Atletul lui Hristos”.

Ultimii ani și moartea lui Ștefan cel Mare

Ultimii ani ai domniei au fost marcați de boală și eforturi continue pentru menținerea autonomiei țării. În ciuda problemelor de sănătate (se presupune că suferea de gută sau o altă afecțiune degenerativă), Ștefan nu a abdicat și a continuat să conducă până la finalul vieții.

Ștefan cel Mare a murit pe 2 iulie 1504, la vârsta de aproximativ 72 de ani, la Suceava. A fost înmormântat, conform dorinței sale, la Mănăstirea Putna, ctitorită de el însuși și considerată „necropola domnească a Moldovei”. Mormântul său a devenit un loc de pelerinaj și cinstire pentru români.

Moștenirea lui Ștefan cel Mare

1. Apărător al credinței ortodoxe

Ștefan a construit sau restaurat peste 40 de mănăstiri și biserici, unele dintre ele incluse astăzi în patrimoniul UNESCO. Lăcașuri precum Mănăstirea Putna, Voroneț, Probota sau Moldovița sunt mărturii ale unei epoci de înflorire culturală și religioasă.

2. Unificator și simbol al dăinuirii românești

Chiar dacă Moldova nu a fost unificată cu celelalte teritorii românești sub conducerea sa, Ștefan a reușit să mențină o identitate politică și culturală distinctă a Moldovei. A fost un promotor al limbii române în cancelarie și a susținut cronicarul Grigore Ureche, care îi va lăuda faptele în secolul următor.

3. Canonizarea sa

În anul 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Ștefan cel Mare, sub numele de „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, stabilind ca zi de prăznuire data de 2 iulie – ziua morții sale. Cultul său s-a răspândit mai ales în Bucovina și în Moldova, dar este cinstit pe întreg cuprinsul țării.

2 Iulie – Zi de reculegere, comemorare și învățătură

PANAIT MARIAN este profesor de geografie din București cu o experiență didactică de peste 20 de ani, absolvent al Facultății de Geografie din București, cu specializarea Geografia Turismului și Master în gestionarea resurselor turistice. Pasionat de studii istorice a întreprins de-a lungul timpului o serie de cercetări în legătură cu Istoria Românilor, mai ales în cazul elementelor de potențial turistic cultural-istoric.