România, fără Președinte la ONU – un afront național și o rușine istorică

Există momente în istoria unei națiuni când prezența nu mai este doar un gest protocolar, ci un act de demnitate, de afirmare și de supraviețuire politică. Adunarea Generală a ONU din acest an (23–29 septembrie 2025, New York) este un astfel de moment. Din păcate, România a ales să fie absentă de acolo unde se scrie istorie. Și nu pentru că nu ar fi avut ce spune, ci pentru că Președintele Nicușor Dan a decis, inexplicabil și inacceptabil, să lipsească.

Această absență nu este doar o gafă diplomatică. Este o rușine națională. În vreme ce liderii lumii discută despre războiul din Ucraina, propaganda rusă, criza din Orientul Mijlociu și Cartea ONU, România este redusă la tăcere. Șeful statului a preferat anonimatul, iar premierul Ilie Bolojan nu a considerat necesar să acopere golul. În fața lumii, România va fi reprezentată de ministrul de Externe, Oana Țoiu – o voce singulară, fără rangul și forța politică necesare pentru a sta la aceeași masă cu marii decidenți ai planetei.

Citeste si: Ziua Diplomației Române – de la Nicolae Titulescu la supunere?

În diplomație, rangul este totul. Absența Președintelui României transmite trei mesaje devastatoare:

1. Lipsă de respect față de poporul român, care are dreptul să fie reprezentat la cel mai înalt nivel în fața comunității internaționale.
2. Limitarea viziunii externe la câteva țări vecine și ignorarea agendei globale, exact când lumea fierbe.
3. Subordonarea politică periculoasă, semn că deciziile nu se iau la București, ci în alte capitale, poate chiar la presiunea unor interese străine.

Efectele acestei decizii sunt dramatice. România pierde contactul direct cu liderii mondiali, ratează oportunități economice, se autoexilează din cercul restrâns al negocierilor de securitate. Suntem transformați într-un stat marginal, spectator într-o epocă istorică în care locul nostru ar fi trebuit să fie în prim-plan.

Este revoltător și paradoxal ca România, stat membru NATO și UE, aflat la granița cu războiul, să fie invizibilă exact în forumul unde se discută despre pace și securitate. Țările responsabile își trimit președinții și premierii pentru a da greutate discursului lor. România trimite doar un ministru, oricât de bine intenționat ar fi. Diferența de rang nu e un detaliu, ci un mesaj de slăbiciune.

Cine răspunde pentru această rușine? În primul rând, Președintele României. Nicușor Dan a promis, la început de mandat, că va face din reprezentarea internațională o prioritate. Astăzi, promisiunea s-a dovedit un simplu exercițiu retoric. Apoi, Guvernul, care a acceptat pasiv ca România să devină o notă de subsol pe agenda ONU.

Citeste si: Oana Țoiu și „Vladimir Zelinske”

Ce ar fi fost normal? Ca România să fie reprezentată de Președinte. În caz de imposibilitate obiectivă, Premierul trebuia să preia acest rol. Doar astfel s-ar fi păstrat echilibrul între autoritatea politică supremă și expertiza diplomatică. Așa procedează statele care înțeleg ce înseamnă onoarea și responsabilitatea.

În concluzie, nu asistăm doar la o absență, ci la o auto-umilire națională. România a fost scoasă singură din jocul marilor puteri. Și nu pentru că nu am avea voce, ci pentru că liderii noștri au ales tăcerea.

Este timpul să spunem clar: România merită să fie respectată în lume. România trebuie să fie prezentă acolo unde se decide viitorul planetei. Iar cei care nu înțeleg acest lucru nu au ce căuta în fruntea statului.

Sursa foto: b1tv.ro