Minciuna austerității: sărăcie pentru sate, miliarde pentru războiul altora

Ni se spune zilnic că nu sunt bani. Că primăriile trebuie să strângă cureaua, că nu există resurse pentru drumuri, școli, spitale, apă și canalizare. E același refren fals, repetat până la saturație pentru a ascunde adevărul: banii există, dar sunt risipiți pe privilegii, sinecuri și, mai nou, pe armament pentru o țară străină.

Cum să accepți umilința de a ți se spune că nu sunt bani de asfaltat ulița satului tău, în timp ce miliarde de euro sunt aruncate peste graniță? Cum să nu te revolți când vezi că în loc să se ridice școli, fabrici sau autostrăzi, guvernanții înghit cu lăcomie propaganda „intereselor externe” și sacrifică viitorul României pe altarul războiului altora?

Înainte de 1989, România – cu toate lipsurile ei – ridica hidrocentrale, construia spitale, milioane de locuințe și fabrici. Astăzi, la 35 de ani de la Revoluție, nu avem nici măcar o autostradă care să lege Constanța de Arad sau București de Suceava. Tot ce s-a făcut atunci se degradează, iar noi ne uităm neputincioși cum prezentul e vândut pe bucăți.

Adevărul e simplu: nu lipsa banilor ne condamnă la stagnare, ci trădarea celor care îi gestionează. Politicienii actuali preferă să mintă comunitățile locale, să le amăgească cu promisiuni deșarte, în timp ce direcționează resursele către interese străine. Primăriile care acceptă această minciună se condamnă singure la moarte lentă.

România nu trebuie să fie colonie. România nu trebuie să fie pușculița nimănui. Românii au dreptul la drumuri, spitale și școli, nu la povești cu „nu sunt bani”. Sunt bani, dar nu pentru români – și asta e crima reală a guvernanților de azi.

Este timpul ca fiecare comunitate să ridice glasul și să spună răspicat: banii României sunt pentru România!