”Diplomația nu înseamnă numai a vorbi bine. Înseamnă, mai ales, a face bine pentru țară și pentru poporul său.”

În cazul României, această instituție a avut dintotdeauna un rol esențial în asigurarea intereselor naționale și în promovarea imaginii țării pe scena internațională. Pentru o țară cu o istorie bogată și o poziție strategică atât de importantă în regiunea Europei de Est, diplomația trebuie să fie un element de bază al stabilității și al ansamblului de valori diplomatice pe termen lung. Însă realitatea din ultimele decenii a dezvăluit o serie de vulnerabilități, practici discutabile și obstacole interne care restricționează posibilitatea unei acțiuni diplomatice eficiente și credibile.

Unul dintre cele mai criticate aspecte ale sistemului diplomatic românesc este nivelul de profesionalism și transparența în recrutare. Pe parcursul anilor, s-au înregistrat zeci de cazuri în care funcții importante în ambasade și consulate au fost ocupate prin detașări fără concurs, pe baza relațiilor sau chiar recomandărilor, mai degrabă decât având la bază criteriile competenței și experienței. Această practică a dus în timp la o deteriorare substanțială a prestigiului diplomației românești și a capacității sale de a răspunde provocărilor moderne.

Pe lângă numirile politice sau nepotisme, un alt fenomen extrem de criticat îl reprezintă prezența în posturi diplomatice a unor angajați din primării, instituții de cultură sau alte entități publice, fără o pregătire sau experiență specifică în domeniu. Un raport recent al Ministerului Afacerilor Externe evidențiază faptul că aproape 15% dintre cei care activează în misiuni diplomatice provin din alte instituții, fără a fi supuși selecției riguroase sau concursului public. Această evidență afectează atât imaginea României, cât fragilizează și poziția țării în negocieri și în relațiile cu partenerii străini.

Totodată, salariile generate de aceste detașări depășesc adeseori plafonul de 15.000 de lei lunar, ceea ce ridică întrebări despre legitimitatea și transparența cheltuielilor publice în domeniu. Astfel, în locul unui aparat diplomatic al valorii, avem o rețea de ”specialiști” fără un bilanț moral și profesional clar, inconsistent și adeseori incoerent cu responsabilitățile și misiunile statului.

Un alt punct problematic îl reprezintă influența politicului, manifestată în mod aproape dominant asupra numirilor și promovărilor în funcțiile diplomatice. În multe cazuri, în ultimii ani, numirile depind mai mult de relațiile personale sau de campaniile electorale decât de competența și experiența profesională. Rezultatul este lipsa unei viziuni coerente de politică externă, în care ambasadele și consulatele devin, mai degrabă, instrumente de promovare a unor interese temporare, decât adevărate porți de intrare ale României în dialog cu lumea liberă.

În plus, strategiile de politică externă adoptate de autorități sunt încărcate de dileme majore: fie sunt reactive, lipsite de coordonare și viziune, fie sunt influențate de interese conjuncturale, mai degrabă decât de o viziune pe termen lung. În contextul geopolitic actual, România trebuie să-și asume o poziție clară și consecventă, în special în relația cu vecinii și cu partenerii strategici, U.E., N.A.T.O. și S.U.A.

În relația cu Republica Moldova și dosarul Transnistriei, diplomația românească trebuie să fie un actor de influență, capabil să construiască relații diplomatice de durată, să promoveze valorile europene și să susțină integrarea regională, dar și să protejeze interesele naționale.

Pentru ca România să se poziționeze ca un actor credibil și influent pe scena internațională, este imperativ să se realizeze o reformă profundă a sistemului diplomatic. Aceasta presupune, în primul rând, eliminarea nepotismului, reducerea influenței politicului în numirile în posturile cheie și promovarea meritocrației în selecție și recrutare. Întărirea proceselor de concurs și introducerea unui cadru transparent și competitiv sunt pași esențiali pentru a avea diplomați cu adevărat pregătiți pentru această responsabilitate.

De asemenea, trebuie să se investească mai mult în formarea profesională și continuă a diplomaților, astfel încât să fie capabili să gestioneze atât situații de criză, cât și să negocieze parteneriate strategice. În acest sens, se impune și crearea unui corp al diplomaților cu experiență, care să fie respectat și recunoscut la nivel internațional, câștigând respect în fața partenerilor și construind imaginea unei țări solide, independente și mature.

Modernizarea infrastructurii diplomatice, digitalizarea proceselor și utilizarea tehnologiilor moderne de comunicare ar putea să contribuie la eficientizarea activităților și la creșterea vizibilității României în lume. Instituțiile diplomatice trebuie să devină adevărate centre de soluționare a problemelor și de promovare a intereselor, nu simple slujitoare ale unor interese de partid sau ale unor interese personale.

În contextul unei lumi marcate de conflicte hibride, de dezinformare și de amenințări cibernetice, diplomația românească trebuie să joace un rol mai activ și să fie capabilă să gestioneze cu subtilitate și discernământ situațiile delicate, în condițiile în care marile puteri își redefiniesc sfera de influență. În relația cu partenerii europeni, în special cu Republica Moldova, trebuie promovate în mod constant interesele țării, dar și valorile europene, drepturile omului și statul de drept.

Dacă sistemul diplomatic nu se reformează, România riscă să-și piardă influența și poziția de partener credibil în alianțele strategice. Încercările de a construi parteneriate solide cu N.A.T.O., U.E., S.U.A. și alte state din regiune vor fi în zadar dacă diplomații noștri nu vor avea pregătirea necesară și nu vor promova convingător interesele naționale.

Este nevoie, în plus, de o abordare strategică, în care să fie integrate toate componentele politicii externe și care să urmărească consolidarea imaginii țării în Europa și în lume. În acest mediu global în continuă schimbare, România trebuie să-și redefinească rolul, să se adapteze noilor provocări și să-și întărească poziția de actor principal, nu de spectator pasiv.

Pentru realizarea acestor obiective, este nevoie de un angajament profund și de voință politică, precum și de implicarea tuturor actorilor relevanți: Guvernul, Parlamentul și societatea civilă, căci reforma sistemului diplomatic trebuie să fie ansamblul unui efort responsabil și bine coordonat, care vizează atât aspectele tehnice, cât și pe cele etice și morale ale funcției diplomatice. Este necesară crearea unui cadru legislativ clar, care să pună meritul în centrul proceselor de recrutare și promovare, care să elimine numirile politice discreționare și care să asigure transparență în gestionarea resurselor umane și financiare. În același timp, trebuie încurajată creșterea profesionalismului și excelența, pentru ca diplomații români să poată reprezenta cu adevărat interesele țării noastre în fața partenerilor externi.

De asemenea, trebuie promovate și investițiile în tehnologii și în infrastructură, pentru a facilita schimbul de informații, comunicarea și dezvoltarea unor rețele diplomatice eficiente și moderne. În era digitalizării și a globalizării, o diplomație performantă înseamnă și capacitatea de a fi mereu conectați, de a reacționa prompt și de a fi agenți activi ai propriului interes național în orice colț al lumii.

Diplomația românească trebuie să fie o forță a națiunii, un catalizator pentru creșterea economică, un gardian împotriva amenințărilor și un promotor al valorilor democratice. Cu un sistem bine pregătit, transparent și responsabil, România poate să-și salveze poziția și să o potențeze, devenind un partener de încredere pentru alte state și un promotor al păcii și stabilității, căci așa cum spunea Constantin Brâncuși, ”Diplomația nu înseamnă numai a vorbi bine. Înseamnă, mai ales, a face bine pentru țară și pentru poporul său.”

Ciprian Demeter

Sursa foto: qmagazine.ro