Festivalul ”Beach, Please” sau batjocura la adresa României – Un plan bine organizat de distrugere a identității naționale

Într-un colț de lume în care istoria încă se scrie cu sânge, cu jertfă și cu luptă pentru identitate, România pare să fi devenit, în ochii unora, doar o metaforă vulgară aruncată în mulțime, o scenă pe care se mizează pe decadență și dispreț pentru rădăcini. La festivalul „Beach, Please”, un presupus „artist” a coborât arta la rangul de insulte grobiene, înjurând România de pe scenă, în fața unui public format, în mare parte, din tineri — adică exact acea generație care ar trebui să ducă mai departe valorile acestei națiuni.

Într-un stat cu adevărat funcțional, asemenea gesturi n-ar rămâne fără urmări. Dar aici, într-o Românie care pare tot mai des abandonată exact de cei care ar trebui să o apere, tăcerea autorităților este asurzitoare. Procurorii, altfel atât de vigilenți când vine vorba de opinii considerate „neconforme” cu directivele corectitudinii politice, lipsesc cu desăvârșire. CNA, instituție care sancționează dur televiziunile pentru un cuvânt „nepotrivit” rostit înainte de ora 24, se dovedește inexistentă când e vorba de protecția reală a minorilor, expuși unui spectacol de vulgaritate, dispreț și antinaționalism agresiv.

Întrebarea fundamentală este aceasta: cine mai apără România, atunci când statul nu o face?

În spatele acestui fenomen, aparent izolat, nu stă un simplu artist lipsit de discernământ. În spatele acestei atitudini stă un sistem întreg — o cultură a batjocurii, a relativismului moral, o propagandă bine întreținută care își propune să golească de sens tot ce înseamnă identitate națională, demnitate, tradiție, respect. Tinerii sunt direcționați să admire figuri publice a căror contribuție este nulă, dar care au devenit influente tocmai pentru că promovează vidul de valori. Iar în umbra lor, „băieții deștepți” continuă să tragă foloase — cei care au vândut România pe bucăți, care au îngropat educația, au jefuit resursele și au cultivat ignoranța.

Este nevoie de mai mult decât revoltă publică. Este nevoie de o reacție legislativă fermă, de un pachet de legi care să apere simbolurile naționale, să sancționeze insulta adusă identității noastre colective, să restaureze prestigiul limbii române, al drapelului, al istoriei. Nu e vorba despre cenzură — e vorba despre demnitate națională, despre granițele firești ale decenței și ale responsabilității publice. Poate că lideri politici precum Ilie Bolojan ar trebui să își asume acest demers, nu în numele orgoliului național, ci în numele viitorului.

Într-un climat în care întrebarea „Vrem dictatură sau democrație?” este folosită pentru a justifica orice formă de haos moral, răspunsul trebuie să fie altul: vrem lege, nu disoluție; vrem respect, nu permisivitate față de dispreț; vrem o Românie în care a fi român să nu mai fie o rușine, ci o onoare.

România nu este un nume gol. Este o moștenire vie. O datorie. O cruce pe care o ducem cu fruntea sus. Iar cei care o calcă în picioare nu pot fi lăsați să urle de pe scenă, nestingheriți, în aplauzele ignoranței.
E timpul să spunem clar: ajunge!