USR, partidul antinațional și anticultural, lovește din nou în identitatea națională
De ceva vreme încoace, viața publică din România pare să fie prinsă într-un joc periculos al populismului deghizat în reformism. Cea mai recentă dovadă vine dinspre USR, partidul care – deloc întâmplător – încă poartă pe umeri acuzații grave privind achiziții pandemice disproporționate, precum celebrele 100 de milioane de doze de vaccin pentru o populație de sub 20 de milioane. Acum, același partid pare să se erijeze în judecătorul suprem al risipei bugetare, publicând o așa-zisă „listă neagră” cu instituții ce ar trebui, în opinia sa, penalizate pentru cheltuieli prea mari.
Numai că în vizor nu se află sinecurile politice evidente, agențiile dublate și triplate din structura statului, ci tocmai institutele de cercetare ale Academiei Române. Adică exact acele instituții care, în ciuda unui buget de avarie, țin vie flacăra identității culturale, istorice și științifice a acestei țări.
Ceea ce ar putea fi citit ca o inițiativă de transparență bugetară capătă, astfel, valențele unui atac simbolic: Academia Română, cu toate vulnerabilitățile ei, nu este o risipă – este un reper. Nu poate fi tratată cu aceeași riglă contabilă cu care s-ar măsura un contract de achiziție IT. A cere „eficiență financiară” de la o instituție de cultură și cercetare, în condițiile în care România alocă doar 0.11% din PIB pentru cercetare (ultimul loc în Uniunea Europeană), este mai degrabă o dovadă de ignoranță sau, mai grav, de rea-voință.
USR pare să ignore tocmai rolul esențial al acestor institute: normarea limbii române, elaborarea gramaticii, dicționarului, studiului istoriei naționale – adică acele lucruri care nu aduc dividende electorale rapide, dar fără de care o națiune se dezintegrează din interior.
Mai grav este că acest demers vine într-un context mai larg în care USR a fost acuzat că vrea să elimine impozitul minim pe cifra de afaceri pentru marile corporații. Cu alte cuvinte, marile multinaționale scapă ușor, iar editura Academiei Române devine vinovatul de serviciu. Se conturează astfel o retorică periculoasă: elitismul anti-elită, în care tocmai instituțiile menite să protejeze memoria, cercetarea și valorile naționale sunt demonizate în numele eficienței bugetare.
Această strategie – de a opune cultura și știința bunului-simț fiscal – este nu doar cinică, ci profund dăunătoare. Pentru că nu putem calcula valoarea iubirii de patrie, a limbii materne sau a memoriei colective în termeni de „randament bugetar”.
USR are dreptul, desigur, să critice. Dar să o facă acolo unde risipa e reală: în companiile de stat falimentare susținute politic, în pensiile speciale, în dublările de structuri administrative inutile. Nu în laboratoarele deja subfinanțate ale unei cercetări care, de bine, de rău, mai produce încă lumină într-o societate tot mai predispusă la întuneric ideologic.
În loc să transforme cultura într-un țap ispășitor, poate că ar fi mai înțelept ca USR să privească spre adevăratele găuri negre ale bugetului. Până atunci, inițiativele de acest tip nu vor face decât să întărească percepția – deja împământenită – că USR este nu doar un partid cu o agendă antinațională, ci și unul cu o atitudine profund anticulturală.
Naționalistul
