Cine fură azi, scapă mâine: CCR, garantul noii oligarhii

Decizia recentă a Curții Constituționale de a exclude din declarațiile de avere ale funcționarilor publici bunurile și veniturile soților și copiilor, dar și de a interzice publicarea acestor documente pe site-urile instituțiilor, semnalează o schimbare profund îngrijorătoare în arhitectura transparenței statului român. Este o decizie care nu doar slăbește mecanismele de prevenție împotriva corupției, ci pare să oficializeze o cultură a impunității și a privilegiilor ascunse.

Această hotărâre nu poate fi interpretată decât ca o lovitură directă la adresa controlului democratic exercitat prin ochiul public. Când informațiile despre averile demnitarilor sunt scoase din circuitul vizibil al societății, statul se închide, sistemul se baricadează, iar responsabilitatea devine opțională.

Transparența, redefinită ca atac la „viața privată”

Justificarea oficială – protejarea vieții private – este o construcție fragilă, lipsită de temei solid. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a arătat clar că publicarea informațiilor despre bunurile soților sau soțiilor nu contravine drepturilor fundamentale ale omului, atâta vreme cât există un interes public legitim, cum este cel al prevenirii corupției.

Dar Curtea Constituțională a României alege să ignore atât direcțiile europene, cât și interesul național. Rezultatul? Un stat care se ferește de propriii cetățeni, care se teme de transparență și care ridică ziduri de protecție în jurul averilor dobândite din poziții de putere.

„Liber la îmbogățire”: o nouă doctrină a sistemului

Excluderea familiei din declarațiile de avere echivalează cu legalizarea opacității. Într-un stat în care Agenția Națională de Integritate nu poate verifica individual peste un milion de declarații, singura formă eficientă de control a fost, până acum, accesul liber la aceste informații. Presa, ONG-urile și cetățenii au fost parteneri activi în identificarea incompatibilităților, a conflictelor de interese sau a îmbogățirilor nejustificate.

Decizia CCR închide acest canal de control public. Cu alte cuvinte: liber la îmbogățire fără urmă, fără control, fără răspundere. Se deschide larg poarta către un sistem în care cei aleși sau numiți în funcții publice pot acumula averi colosale, fără ca societatea să mai poată întreba de unde provin sau cum au fost dobândite.

O amenințare la adresa credibilității internaționale

Repercusiunile nu sunt doar interne. Agenția Națională de Integritate avertizează deja că România riscă să rateze aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), un obiectiv strategic de politică externă. Fără un regim robust de transparență și integritate, România pierde nu doar încrederea cetățenilor, ci și respectul partenerilor internaționali.

Un stat care își ascunde datele nu este un stat demn de încredere. Într-o Europă care face din transparență un pilon al bunei guvernări, România pare să aleagă drumul invers – al opacității instituționalizate și al derapajului democratic.

Ipocrizia, în formă instituționalizată

Ceea ce amplifică gravitatea situației este contrastul între discursul public și acțiunile concrete ale celor care pretind că apără transparența. Criticile sterile venite dinspre unele zone ale administrației centrale sunt invalidate de realitate. Cazul Primăriei Capitalei, unde doar 7% dintre contracte sunt publice, sau secretizarea listei de donatori în campanii electorale, demonstrează că transparența este, pentru unii, doar o lozincă de fațadă.

Mai mult, unul dintre cei mai vocali susținători ai eliminării declarațiilor de avere, consilier prezidențial Dragoș Anastasiu, numește acest mecanism „o tâmpenie” de care ar trebui să scăpăm cât mai repede. Acest tip de retorică denotă nu doar dispreț față de reguli, ci și față de cetățeni.

În același registru se înscrie și inițiativa consilierului  în cadrul instituției Avocatului Poporului , Laura Dumitrița Chițan, care a contestat legea la CCR, o persoană anterior amendată de ANI pentru nedeclararea veniturilor soțului. Iată cum, în România, cei cu interese personale în opacitate ajung să modeleze legislația în numele întregului popor.

Un stat care își întoarce spatele cetățenilor

Ceea ce se conturează este imaginea unui stat care nu mai răspunde în fața cetățenilor, ci se protejează de ei. Un stat în care legea devine un paravan pentru privilegii și în care „viața privată” este invocată selectiv, doar când convine celor din vârf. Un stat care se apără singur, în fața propriei societăți.

Dar statul nu este și nu trebuie să fie al celor care îl conduc vremelnic. Statul este al cetățenilor. Iar cetățenii au dreptul să știe cine îi guvernează, cu ce resurse și în ce condiții. A ascunde aceste lucruri echivalează cu a declara că adevărul nu mai contează.

România are nevoie de transparență nu ca gest de curtoazie, ci ca fundament al încrederii și al democrației. Orice atac la acest principiu este un atac la însăși fibra societății. Iar tăcerea în fața acestei decizii ne poate costa nu doar viitorul european, ci și esența democrației noastre fragile.